Sâmbătă, 06 Iunie 2026

În ianuarie, Constănțenii s-au împrumutat să-și plătească datoriile din decembrie Valoarea creditelor contractate de constănțeni la 31 ianuarie depășește 5,86 miliarde de lei

de Redactor 22 Miercuri, 05 Martie 2008 326 2 min citire
Sărbătorile de iarnă i-au supus pe constănțeni la cheltuieli mai mari decât preconizaseră inițial. Potrivit situațiilor realizate de către Banca Națională a României, și publicate ieri, valoarea împrumuturilor în lei contractate de constănțeni, înregistrată la sfârșitul lunii ianuarie, totaliza 2,53 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 80 de milioane de lei față de luna precedentă, când s-au înregistrat datorii de 2,45 miliarde de lei.
Aceeași tendință a fost înregistrată și în cazul împrumuturilor în valută, caz în care valoarea totală a creditelor a fost de 3,33 miliarde de lei, comparativ cu luna decembrie a anului trecut când se înregistrau 3,26 miliarde de lei.
Totuși trebuie remarcat faptul că, în ciuda faptului că creditul la bancă a devenit o obișnuință, de la lună la lună, constănțenii devin tot mai conștiincioși și își reduc semnificativ restanțele. Astfel, tot potrivit BNR, dacă în luna decembrie restanțele la creditele în lei ale constănțenilor totalizau 28,47 milioane de lei, în decurs de doar o lună, acestea s-au redus cu aproximativ două milioane de lei, până la 26,51 milioane de lei.
Nu același lucru se poate spune însă și despre împrumuturile în valută, unde valoarea totală a restanțelor a crescut în mod surprinzător de la 6,17 milioane de lei până la 7,72 milioane de lei.
Pe de altă parte, o dată cu creșterea datoriilor, total surprinzător a crescut și valoarea economiilor constănțenilor. Astfel, dacă în ultima lună a anului trecut, valoarea totală a depozitelor deținute în lei ale constănțenilor totaliza 1,51 miliarde de lei, în prima lună a lui 2008 aceasta a înregistrat o majorare sensibilă ajungând până la 1,57 miliarde de lei. Trendul este respectat și atunci când în discuție sunt luate economiile în valută ale constănțenilor. În cazul acestora, comparativ cu luna precedentă, sumele depozitate la bănci totalizau 1,11 miliarde de lei, față de un miliard de lei în decembrie 2007.
Taguri
Articolul anterior More than 45,000 lodgings were constructed in Romania last year, statistics show
Articolul următor Nu și-a primit leafa pe două luni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei