Navigatorii români mai în vârstă își aduc aminte de șeful mecanic Petre Bujeniță. Născut la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1944, el a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", din Constanța, în 1965. Brevetul de șef mecanic l-a obținut în 1973, pe navele fostului IEFM Navrom. În perioada 1983 – 1991 a condus activitatea de aprovizionare din compania Navrom, iar când au apărut primii bare-boat-iști din shipping-ul românesc a lucrat, pentru scurt timp, la firma Hempa.
- Publicitate -
La Tropical Shipping
La acea vreme, piața internațională a forței de muncă începuse să se deschidă și pentru navigatorii români. Criza de ofițeri din flota mondială lua amploare și companiile occidentale descopereau că fostele țări comuniste au resursele umane de calitate.
În anul 1992, prin intermediul agenției de crewing Midas, din Cipru, care avea un reprezentant în țara noastră, românul a ajuns în SUA.
La cei 48 de ani ai săi, avusese curajul să plece de acasă într-o lume necunoscută. Muncise 25 de ani în regimul comunist și urma să întâlnească sistemul capitalist la el acasă. Pornise spre Lumea Nouă cu 200 de dolari în buzunar, bani care nu i-au ajuns până la Palm Beach, statul Florida, unde era destinația finală. Norocul său a fost că a dat peste un taximetrist negru omenos, care n-a vrut să-l lase pe autostradă, în pustietate.
Compania de navigație Tropical Shipping, care domină de 40 de ani transportul containerizat dintre continent și insulele Bahamas și Caraibe, l-a acceptat după un examen riguros. Astfel, românul a ajuns șef mecanic pe un portcontainer de 200 TEU.
Navigatorul s-a făcut remarcat imediat de staff-ul companiei. Pentru că a rezolvat, cu mijloacele bordului, problemele motorului principal al navei, aducând importante economii companiei, a fost trimis să facă același lucru la alte trei nave similare. Apoi, drept răsplată pentru performanțele obținute, a fost promovat. De atunci și până astăzi, lucrează la aceeași companie și răspunde de supravegherea din punct de vedere tehnic și de reparațiile unui grup de nave.
Românul și-a început activitatea cu un salariu de 2.100 de dolari în 1993, iar astăzi câștigă 8.000 de dolari. În același timp a crescut și flota companiei, de la 8 la 24 nave.
A trăi pentru a munci
Între timp, pentru că îndeplinea condițiile de vârstă și vechime, în 1998 s-a pensionat în România. Plecase de la Navrom cu un salariu de 6.000 de lei și a obținut o pensie de 1.100 de lei.
Acum, la cei 65 de ani ai săi, ar fi vrut să se întoarcă definitiv acasă, să se odihnească. A fost sfătuit să-și continue activitatea, dacă vrea să obțină o pensie americană. Conform legii din SUA, persoanele născute în 1944 ies la pensie la 68 de ani.
Managerul companiei americane l-a întrebat pe român de ce vrea să renunțe la muncă. "Sunt bătrân" – i-a spus Bujeniță. "Noi, bătrâni? Uită-te la mine că mi-am luat o soție cu 30 de ani mai tânără" – a replicat șeful său, care este cu câțiva ani mai mic. Astfel, românul a decis să muncească în continuare la Tropical Shipping. Timp de un an va lucra în China, la Shanghai, unde va supraveghea lucrările de construcție a 4 nave portcontainer comandate de compania sa.
De ce nu rămâne definitiv în SUA? Pentru că impozitele sunt mult mai mari decât în România. "Americanii plătesc un impozit progresiv pe venit. La salariul meu, impozitul este de 40%, față de doar 16% în țara noastră. Mai mult, în calitate de cetățean american, trebuie să am propria locuință și o mașină. Chiria m-ar costa o treime din salariu. La aceste costuri s-ar adăuga cele cu mașina și benzina. Mi-ar rămâne prea puțin din salariu, așa cum pățesc toți americanii. În SUA se spune că trăiești ca să muncești, pentru că îți rămâne prea puțin din salariu pentru traiul zilnic. Trebuie să ai un venit de un milion de dolari, ca să-ți permiți să trăiești bine, după ce ai achitat impozitele. Acesta este și motivul pentru care, atunci când se întâlnesc doi americani discută despre cât câștigă. Dacă interlocutorul află că ai un venit mai mic decât el, nu mai valorezi nimic în fața lui. Dacă câștigul tău este mai mare, ți se acordă tot respectul" – relatează șeful mecanic.
Ce n-a reușit comunismul
Nu doar sistemul american de impozitare este draconic, ci și cel de muncă, afirmă românul. "Companiile sunt bine organizate – povestește Petre Bujeniță. Se lucrează intens 8 ore. Oamenii sunt conștiincioși, ordonați, disciplinați. Sistemul i-a educat pentru muncă, așa cum ar fi dorit, dar nu a reușit comunismul. Spre deosebire de români, americanii au o pregătire foarte îngustă. Cei mai mulți se pricep să facă un singur lucru, dar îl fac foarte bine, căci altfel își pierd locul de muncă. Astfel că au ajuns să fie perfecționiști. Dacă în țara noastră s-ar munci ca în SUA, România ar ajunge foarte departe."
