Cum va fi vremea mâine, la Constanța

de Cuget Liber Miercuri, 09 Martie 2016 136
Mâine, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia și vestul Munteniei, unde se vor cumula peste 15 – 20 de litri pe metru pătrat, iar în celelalte regiuni vor fi ploi locale, în general slabe.
În țară, vremea va fi în general închisă. La munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, temporare, îndeosebi în regiunile sud-estice și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi în scădere în sudul teritoriului, unde vor deveni apropiate de mediile climatologice și se vor menține peste cele normale în rest, astfel încât, la nivelul țării, se vor situa între 9 și 15 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 și 7 grade. Izolat, se va semnala ceață.
Mâine, la Constanța, cerul va fi înnorat și va ploua mai ales în cursul după-amiezii. Vântul va sufla cu putere, dinspre nord-est. Maxima termică va atinge 9 grade Celsius. Peste noapte, vor continua aversele și rafalele de vânt. Termometrele vor indica minimum 6 grade.
Poimâine, vor fi nori dimineață, după care este posibil să se arate soarele. Noaptea vor apărea însă din nou averse. Valorile termice se vor încadra între 6 și 11 grade.
Sâmbătă și duminică va fi preponderent înnorat și se va mai răci, până pe la 8 grade în timpul zilei, și 4 grade noaptea.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei