l Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica au aprobat distribuirea unor dividende brute în valoare totală de 1,179 miliarde de lei din profitul net aferent exercițiului financiar 2025, dividendul brut fiind stabilit la 3,91068407 lei/acțiune, potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor. Conform raportului transmis Bursei de Valori București, data de înregistrare a fost stabilită pentru 23 iunie 2026, iar plata dividendelor va fi efectuată începând cu data de 13 iulie 2026.
- Publicitate -
l Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat vineri, 29 mai, cu constructorul spaniol FCC Construccion, contractul de proiectare și execuție pentru tronsonul 3 Lețcani (DN28) - DN 24 (Iași) al Autostrăzii Unirii (A8), cu o valoare de 3,93 miliarde lei, fără TVA.
Durata contractului este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru lucrări.
l Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut în primele trei luni ale anului, atât ca serie brută, cu 3,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,9%, raportat la perioada similară din 2025, pe fondul declinului afacerilor din activitățile de transporturi și din activitățile de servicii informatice și tehnologia informației, informează Institutul Național de Statistică.