Cursul BNR pentru francul elvețian de joi, 15 ianuarie trece în premieră de pragul de 5 lei, a confirmat pentru Realitatea TV consilierul BNR, Adrian Vasilescu, scrie realitatea.net.
- Publicitate -
Saltul brusc al francului se petrece ca urmare a unei decizii a Băncii Centrale a Elveției de a renunța la pragul de 1,2 franci pentru un euro. În aceste condiții, francul sare "peste noapte" de la cursul de 3,74 de miercuri la un curs de minim 5 lei pentru un franc.
Pragul a fost introdus la data de 6 septembrie 2011 pentru a contracara amenințările de recesiune și deflație, după ce investitorii, speriați de criza din zona euro, au dus francul elvețian la un nivel record, scrie Agerpres.
'Această măsură excepțională și temporară a protejat economia elvețiană. Chiar dacă francul elvețian este în continuare la un nivel ridicat, supraevaluarea a scăzut pe ansamblu de la introducerea cursului minim de schimb', a informat BNS, într-un scurt comunicat de presă.