Europa își reduce dependența energetică față de Rusia

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 29 Iunie 2022 113
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la reuniunea Consiliului Energiei, în Luxemburg, în contextul continuării discuțiilor la nivel european cu privire la securitatea aprovizionării cu gaz natural și energie.

Reducerea dependenței de importurile energetice din Rusia reprezintă obiectivul principal al politicii energetice a UE, asumat inclusiv prin planul REPowerEU adoptat de Comisia Europeană la data de 18 mai 2022. Pregătirea pentru iarna viitoare, creșterea eficienței energetice, accelerarea dezvoltării surselor regenerabile, finanțarea proiectelor de infrastructură în domeniul gazului natural împreună cu sporirea producției domestice și cu diversificarea surselor de aprovizionare reprezintă coordonatele principale ale acțiunilor comune la nivel european.

În cadrul reuniunii, au fost adoptate pozițiile de negociere ale Consiliului European cu privire la revizuirea directivei privind eficiența energetică (EED) și a directivei privind promovarea energiei din surse regenerabile (RED).

Revizuirea EED prevede un obiectiv de eficiență energetică la nivelul UE de 9% până în 2030, implementabil prin stabilirea unor contribuții naționale indicative pentru statele membre și acțiuni concrete în sectoare precum clădiri, industrie, încălzire și răcire centralizată.

Revizuirea RED reprezintă o continuare a demersurilor deja demarate în privința creșterii ponderii energiei regenerabile în mixul energetic, prin creșterea ambiției la nivelul UE la 40%. România s-a angajat deja să dezvolte o cantitate suplimentară de 6,9 GW de energie regenerabilă până în 2030, fiind de interes inclusiv explorarea potențialului eolian din Marea Neagră. Noua revizuire a directivei prevede un rol cheie pentru dezvoltarea și utilizarea hidrogenului curat în transporturi, industrie, încălzire și răcire.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Ultima oră

Titlurile zilei