În capitală, are loc forumul internațional "Marii contribuabili". Evenimentul este organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală în colaborare cu Organizația Intra - Europeană a Administrațiilor Fiscale. Participă 47 de delegați străini din 27 de state membre I.O.T.A. Evenimentul este de natură tehnică și se adresează exclusiv funcționarilor din cadrul autorităților fiscale membre I.O.T.A. ce își desfășoară activitatea în domeniul de administrare a marilor contribuabili.
- Publicitate -
Scopul forumului este de a oferi participanților posibilitatea de a analiza diverse abordări și experiențe naționale referitoare la administrarea marilor contribuabili și de a realiza schimb de bune practici privind metodele utilizate, soluțiile juridice aplicate și măsurile folosite pentru îmbunătățirea conformării voluntare în sectorul marilor contribuabili.
Principalele obiective vizate prin organizarea acestui eveniment sunt:
- crearea unei rețele internaționale de experți care să analizeze aspectele de actualitate referitoare la administrarea marilor contribuabili printr-un schimb direct de informații, cunoștințe specifice și experiențe naționale.
- identificarea și analiza riscurilor generale și specifice în domeniul marilor contribuabili, precum și modalitățile de soluționare a acestora;
- îmbunătățirea cunoștințelor funcționarilor publici cu privire la posibilitățile de utilizare a noilor tehnici și tehnologii în folosul contribuabililor și administrațiilor fiscale.
IOTA este o organizație interguvernamentală non-profit a cărei misiune este de a oferi membrilor săi asistență cu privire la aspecte legate de administrarea fiscală, de a promova cooperarea între administrațiile fiscale din regiunea Europei și de a susține dezvoltarea acestora în funcție de necesitățile lor individuale. Rolul important al organizației în contextul fiscal european este evidențiat de interesul manifestat de statele europene, numărul de membri ai organizației fiind în prezent de 46.
România are calitatea de membru al Organizației Intra-Europene a Administrațiilor Fiscale, începând cu anul 1998, în baza Legii nr.186/1998. Calitatea de membru al acestei organizații internaționale constituie un câștig de imagine pentru administrația fiscală românească, contribuind la îmbunătățirea reprezentării acesteia pe plan internațional.