Vineri, 05 Iunie 2026

Evenimente expoziționale de mare interes, organizate la Constanța

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 10 Februarie 2023 490 1 min citire
Evenimente expoziționale de mare interes, organizate la Constanța
În prima jumătate a anului 2023, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța are un calendar expozițional bogat. Iată, după ediția din 25 – 29 ianuarie 2023 a Târgului Național de Blănuri – Pielărie – Încălțăminte – Îmbrăcăminte TINIMTEX, în perioada 22 – 26 februarie, Pavilionul Expozițional din Mamaia va găzdui o nouă ediție.
Apoi, în intervalul 23 - 26 martie, în aceeași locație va avea loc un alt eveniment expozițional de mare interes: Salonul de hoteliere, mobilier, alimentație publică și oferte turistice. Acesta se adresează, în mod special, dar nu numai, deținătorilor și managerilor de proprietăți hoteliere și de catering de pe litoralul Mării Negre, interesați în dotarea sau reamenajarea unităților respective.
În intervalul 4 – 7 mai, în parcarea centrului comercial „VIVO! Constanța”, va avea loc cea de a 30-a ediție a EXPOAGROUTIL - cel mai mare și mai important eveniment agricol din sud-estul României.
Tot la Pavilionul Expozițional din Mamaia se va desfășura, în intervalul 25 – 28 mai, ediția a doua a Smart Energy Expo. Manifestarea va reuni un număr important de expozanți, care vor prezenta produse și soluții din domeniul energiei regenerabile, componente pentru sisteme fotovoltaice, panouri fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri, dar și stații de încărcare pentru mașini electrice, soluții pentru iluminat și alimentare cu energie electrică, independente de rețeaua convențională, care să eficientizeze consumul de energie electrică și termică cu ajutorul dispozitivelor smart home etc.
Taguri
Articolul anterior Traficul se desfășoară normal pe Autostrada A2 București - Constanța
Articolul următor Plăți de peste 4,4 milioane de lei, pentru investiții locale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei