Toamnă problematică pentru toţi românii, în general, din cauza scumpirilor, a creşterilor de taxe şi impozite, a măsurilor de austeritate impuse de guvern. Mai mult decât atât, există şi firme care au acumulat datorii pe care nu le mai pot achita şi au ajuns în situaţia de a fi executate silit de către Fisc.
- Publicitate -
„Marfă” multă, la final de sezon estival, scoasă la mezat de Fiscul constănţean, pus pe încasări la buget. Statul are nevoie ca de aer de bani, aşa că şi-a trimis „dulăii” pe teren, pentru a-i executa pe cei care, dintr-un motiv sau altul, nu şi-au mai onorat obligaţiile şi nici nu au dat vreun semn că ar putea rezolva problema prea curând.
Astfel, miercuri, 10 august, de la ora 13.30, la sediul din bd. Tomis, nr. 312A, al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Constanţa, se vor vinde la licitaţie mai multe bunuri mobile, proprietate a debitorului 53 Development Solutions Software SRL. Este vorba despre un generator de curent monofazic şi o căsuţă tip birou, structură din lemn, şi, ţinând cont că este cea de-a doua tentativă de valorificare a acestor bunuri, preţurile de evaluare au fost reduse până la 2.981 lei, fără TVA, respectiv 13.416 lei, fără TVA.
„Invităm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi în vânzarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Bunurile se află în custodia debitorului, în satul Lazu, comuna Agigea", se arată în informarea transmisă de conducătorul organului de executare, Valentin Criveanu.
Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună, cel puţin cu o zi înainte de data licitaţiei, o serie de documente, dintre care enumerăm: oferta de cumpărare; dovada plăţii de participare sau a constituirii garanţiei în forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului etc.
O zi mai târziu, în aceeaşi locaţie, de la ora 13.30, va fi scos la licitaţie - a doua - un bun mobil aparţinând aceleiaşi firme: un loc de joacă gonflabil pentru copii, evaluat la 44.385 lei, fără TVA.
Tot pe 11 septembrie, la sediul AJFP Constanţa, din bd. Tomis nr. 312A, de la ora 13.00, se vor vinde la licitaţie două autotractoare matca Scania, proprietate a debitorului Atlas Cereal SRL. Primul, fabricat în anul 2009 şi cu 870.911 kilometri la bord, are un preţ de evaluare de 49.943 lei, fără TVA, iar cel de-al doilea, fabricat în anul 2005 şi cu 934.281 kilometri la bord, este evaluat la 27.953 lei, fără TVA. Preţurile au fost deja reduse, pentru că aceasta este cea de-a doua licitaţie organizată de Fisc pe speţa cu pricina.
De asemenea, pe 16 septembrie, în acelaşi sediu al AJFP, de la ora 13.00, va avea loc cea de-a doua licitaţie publică pentru vânzarea unui autoturism marca Mercedes Benz, an fabricaţie 2005, proprietate a debitorului Cris-Inter Consulting SRL, preţul de evaluare fiind de 11.929 lei, fără TVA.
„Bunul se află în custodia debitorului, la adresa din Constanţa, str. Constantin Brâncuşi, nr. 24, iar raportul de evaluare poate fi consultat doar la sediul AJFP din bd. Tomis, nr. 312A", a precizat Valentin Criveanu.