Fără patimă și prejudecăți, despre gazele de șist

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 09 Noiembrie 2013 989
- Argumentele "pro" și "contra" ale oamenilor de știință
Cine are dreptate în privința ideii explorării și exploatării gazelor de șist în țara noastră? Cei ce aruncă anatema asupra acestui proiect, fără argumente științifice și le cer românilor să i se opună? Sau cei ce vor ca românii să-l îmbrățișeze cu ochii închiși, fără să pună întrebări și fără să li se răspundă la ele?
Niciuna dintre tabere nu are dreptate. Ambele sunt stăpânite de prejudecata că dețin adevărul suprem, că părerile lor nu au nevoie de validarea științei; ambele sunt la fel de intolerante și radicale.
Din fericire, în acest climat atât de tensionat, în care până acum s-au făcut auzite doar vocile opozanților fără rezerve și ale susținătorilor fără rețineri, începe să se audă tot mai puternic vocea oamenilor de știință.
Vineri, 8 noiembrie 2013, exploatarea gazelor de șist a fost tema unor conferințe academice, desfășurate "la concurență", în București și Constanța.
Dezbaterea din cetatea Tomisului a fost organizată de Universitatea "Andrei Șaguna", din Constanța, în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință și Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.
"Gazele de șist și metodele prin care acestea sunt exploatate au stârnit numeroase controverse în rândul opiniei publice și în mass-media. Conferința are ca scop să contribuie la clarificarea anumitor aspecte ale unei situații tensionate. De aceea, au fost invitați să-și expună punctele de vedere și să răspundă întrebărilor renumiți specialiști și personalități de prim rang ale mediului academic" - a declarat dr. Aurel Papari, rectorul universității.
În debutul conferinței, dr. ing. Ionuț Purica - reprezentantul Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, le-a vorbit studenților, profesorilor, invitaților și ziariștilor prezenți în aula universității, despre geostra-tegia rezervelor neconvenționale. Expunea sa a atins mai multe subiecte de mare interes: schimbările petrecute pe harta energetică a lumii și a Europei; apariția unor noi puteri în domeniul energetic, în frunte cu SUA; reconfigurarea piețelor petrolului și gazelor; schimbarea raporturilor dintre resursele energetice ale lumii și începutul dominației resurselor neconvenționale (gaze și petrol de șist, gaze și petrol off-shore); sfârșitul crizei prețurilor energetice, a terorii cotațiilor petroliere în creștere pe bursă; reindustrializarea Americii pe baza gazelor de șist ieftin.
România importă 30% din necesarul de gaze și mai are rezerve de gaze convenționale pentru următorii 12 ani, după care va avea loc o creștere abruptă a importurilor, a avertizat Ionuț Purica. Anual, importă 4 miliarde metri cubi de gaze, pentru care plătește circa 2 miliarde de dolari. Ce decizie ar trebui să ia statul român? Să importăm din ce în ce mai multe gaze și la prețuri tot mai mari sau să exploatăm gazele de șist, atât pentru piața internă, cât și pentru export?
Printre avantajele exploatării gazelor de șist din zonele Constanța și Vaslui, Purica a enumerat: aprovizionarea pieții interne cu gaze mai ieftine, creșterea veniturilor la bugetele statului (din redevență, impozitul pe profit, fiscalitatea aferentă muncii) și asigurarea a 4.500 de noi locuri de muncă până în 2030.
Mihai Daraban - președintele Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României a declarat că instituția pe care o conduce susține investițiile din județul Constanța și independența energetică a României.
Harta competitivității economice suferă schimbări majore a afirmat el. Gazele de șist au ieftinit energia pentru industria SUA cu 36% în ultimii ani. În schimb, Uniunea Europeană a înregistrat o creștere cu 35% a prețului gazelor. Drept urmare, industria europeană a devenit necompetitivă în raport cu cea americană.
Din rațiuni economice, de competitivitate, CCINA susține exploatarea resurselor neconvenționale. "Instituția noastră are încredere în seriozitatea unor companii precum Exxon (pentru extragerea resurselor off-shore) și a Chevron (pentru gazele de șist). Avem încredere că ele aplică cele mai bune tehnologii și că prezintă bonitate financiară pentru situațiile de risc. Dacă în SUA exploatarea gazelor de șist este un succes, de ce nu ar fi și în România? Eu vă îndemn să nu acționați impulsiv, să vă informați și să judecați pe baza argumentelor științifice" - i-a îndemnat Daraban pe studenți și profesori.
Intervenția dr. Mircea Radulian - directorul științific al Institutului Național de Fizică a Pământului, intitulată "Exploatarea gazelor de șist și cutremurele - realitate versus dezinformare", a stârnit un interes aparte. Studiile arată că apa injectată nu generează cutremure, doar încurajează alunecarea faliilor în zonele în care ele există, a spus acesta. Cutremurele se produc acolo unde sunt falii și tensiuni în sol. În cele mai multe cazuri, fracturarea hidraulică induce microcutremure, nesesizabile, mai mici de 1 grad, cele mai mari fiind extrem de rare. Seismicitatea indusă prin acest procedeu nu depășește distanța de 5 km față de puțul de injecție.
Au fost făcute studii la sute de mii de puțuri de foraj din SUA, dintre care la 138.000 de puțuri de foraj din Oklahoma. În cazul acestui stat, la una din zonele de foraj, în intervalul 2009 - 2013 s-a înregistrat o secvență seismică, din care cea mai mare a fost de 5,6 grade, în 2009. Marea majoritate a mișcărilor au fost microcutremure.
Referindu-se la Dobrogea, Mircea Radulian a arătat că activitatea seismică din regiune este foarte scăzută, fiind mai intensă în Sud, spre Bulgaria, și în Nord, în zona Deltei. De-a lungul istoriei au fost înregistrate numai patru cutremure majore: de 7 grade, înainte de Hristos; de 7,5 grade în anul 543; de 7,5 grade în anul 1444; de 7,2 grade în 1901, la Capul Shelba, urmat de un val seismic de 3 metri.
Printre argumentele "pro" utilizării fracturării hidraulice, Mircea Radulian a enumerat:
- exemplul SUA, cu toate beneficiile obținute pe plan economic;
- faptul că în practică nu s-a înregistrat niciun caz de contaminare a pânzei freatice;
- faptul că activitatea seismică indusă este extrem de scăzută, fiind vorba de microcutremure.
În grupa argumentelor "contra" sunt incluse riscul (extrem de mic, dar existent și care nu trebuie ignorat niciodată) de contaminare a apei și de inducere a unor cutremure.
Exploatarea gazelor de șist impune grija față de rezervele de apă, dar și exigență sporită privind legislația, procedurile, urmărirea respectării lor, luându-se în considerare și coruptibilitatea din instituțiile statului.
Printre măsurile de prevenție, Radulian a punctat: legiferarea distanțelor minime față de zonele populate, în care sunt săpate puțurile; transparența și informarea popu-lației; fundamentarea tuturor măsurilor pe cercetarea științifică.
În finalul conferinței, profesorul univ. dr. ing. Corneliu Dinu a vorbit despre mirajul și angoasa gazelor de șist, iar profesorul univ. dr. Angela Felicia Botez, despre mesajele mediatice emoțional - raționale privind gazele de șist.
Expunerile au fost urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. 
Taguri

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
fara nume
9 noiembrie 2013
amin romamia

oare chiar asa prosti ne cred ?

pentru dl."doctor" Ponta
10 noiembrie 2013
independenta energetica

hai sa vedem daca eu, un papagal, am inteles marea gaselnita a unui intelectual, care pe desupra mai este si DOCTOR in economie capitalista : deci vine chevron, face un contract cu statul roman prin care devine proprietar al gazelor pe care le va scoate (s-o creada ei ca ii vom lasa sa faca asta !), iar apoi, fiindca s-a transformat peste noapte din caine capitalist in maica Tereza, nu le va vinde acolo unde i se va da un pret mai mare, ci le va vinde, sau dona, pe toate statului roman, la un pret care ii ca inverzi de ciuda pe gazprom si ii va face pe romanii fericiti sa plateasca 1 leu/mia de metri cubi si sa consume numai gaze pana la adanci batraneti, asigurindu-si astfel independenta energetica, lucru pe care nu l-a reusit nici Ceausescu (si pentru care incercare a fost eliminat). acum, in nemernicia mea, am gasit niste hibe la acest plan maret al bravilor nostrii conducatori : primo, cred ca au uitat ca, din pacate, ne-am bagat singuri capul in lat, adica in UE, acolo unde nu faci nimic de capul tau, si cu atat mai mult sa dai gaze cetatenilor tai la un pret de dumping si punindu-ti astfel in cap toata populatia Europei, asta in conditiile in care nici macar Germania cu toata puterea sa economica nu este independenta energetic, cu toate ca se chinuie de multi ani sa devina. va inchipuiti ce sanctiuni ne vor cade pe cap in conditiile in care noi nici macar o ridiche nu putem vinde fara sa intrebam UE la ce pret sa o facem ? secundo, chevron (fostul texaco) isi va incalca toate principiile capitaliste dupa care se conduce si in primul rand Dumnezeul acestui sistem economic - Profitul - si va vinde tot (sau cel putin 90%) gazul Romaniei, ca sa devenim independenti, nu ?, la pretul pe care il vom impune noi !!! asa o scrie oare in contract ? ce-ar fi sa fie facut public, ca sa vedem si noi ce fericire ne-a lovit prin sosirea chevronului, care ne va asigura independenta energetica, va ucide fiara gazprom, si ne va da gaze cat putem duce, ca sa nu mai plangem ca n-au venit americanii. ce spuneti, domn' doctor Ponta, ne aratati contractul, ca sa vedem si noi ca nu bateti campii, ca in multe alte probleme ale acesteitari ?

Liviu Chilian
10 noiembrie 2013
Ratiune versus sanguinarism-porfiric

In Ianuarie 1990, fosta Romanie avea o populatie de 23,5 milioane, o economie dezvoltata, cu o industrie totala(urma sa produca inclusiv bomba nucleara) – diversificata e putin spus -, si o agricultura suficient de dezvoltata. Particularitatea?! Industria era extrem de…energofaga. Imaginati’va consumul de gaze in Ianuarie 1990. In Noiembrie 2013, Rromarlania e o colonie-terorizata din interior-exterior de catre politicastri-porfirici si rechini internationali, a carei populatie e in jur de 20 milioane din care peste 2 milioane au fugit de burghezia rosie devenita caracatita kkapIUDAlista. Bantustanul, literal, NU mai are economie, ci un surogat in care o zecime din industria ceausista ce a supravietuit si e cat de cat profitabila, a fost OFERITA criminalilor corporatisti-porfirici, iar agricultura s’a intors la evul mediu tarziu. Particularitatea?! Mini-industria oferita strainilor, foloseste ENERGIA poporului la un pret DE NIMIC – pur si simplu, guvIUDErnantii le dau energie gratis…ca sa "dea" de munca celor cateva mii de muncitori ce mai robotesc pe salarii de mizerie. Personal, cred ca pardon consumul de gaze in Rromarlania bashitlerist-uslamista nu reprezinta nici 20% din consumul din Ianuarie 1990!! Aceasta fiind REALITATEA, sa ne intrebam…ce’i mana in lupta pentru DISTRUGEREA mediului si vietii taranilor, pe SANGUINARII-PORFIRICI ce vor sa OFERE criminalilor corporatisti, pe nimic, PRESUPUSELE(fata morgana) gaze de sist!? Raspunsul e unul singur – voluptatea autodistrugerii! Sa facem un recurs la istorie. Cand in Vest au fost create platformele marine petroliere, Ceausescu a zis – sa le facem si noi - nu sa le importam. Haideti sa facem si noi ca Suca si sa’l intrebam pe Nea Marin: "De ce GAGAdemicienii de teapa psihopatilor mentionati in "articol" nu militeaza pentru producerea interna a tehnologiei pentru fracking, pentru ca exploatarea sa se faca de catre…Rromarlani pentru Nebunistanezi?" Ce credeti voi c’ar raspunde Nea Marin. --- Nimic nu e normal sau transparent in Rromarlania! E posibil ca virgula criminalii din industria gazelor sa importe de la Rusi, pentru a primi comisioane, ca apoi sa exporte cazul rusesc pentru profit - cred ca exportul de gaze e imens... Ceva nu se leaga in NEBUNIA cu care uslamistii si merdia-antipopulare BOMBARDEAZA populatia, in potentiala-crima legata de gazele de sist…

Dr.Mengele
10 noiembrie 2013
Draga Liviule

Toate sunt clare in comentariul tau(nr. 13) in afara de "ceva nu leaga..." Cu tot respectul pentru tine,iti dau un sfat : sa nu mai cauti explicatii logice in politica romaneasca.Daca nu ma intelegi acum,in timp o sa-mi dai dreptate. "Pentru ce-L căutați pe Cel viu între cei morți?" De peste 10 ani de zile eu caut o logica in actiunile politicienilor.Nu am gasit.Politicienii romani nu au un plan,nu au o strategie unitara in dezvoltarea tarii. Toti actioneaza dupa un instinct primar de moment.Instinctul nu face casa buna cu logica.Daca nu ma crezi alege-ti un personaj politic si urmareste-l atent un timp(cateva saptamani). Noteaza declaratiile lui si citeste-le la sfarsit.Ai sa vezi ca se contrazice singur.Pe moment nu-ti dai seama.E de rasul lumii si nimeni nu-l taxeaza. Incearca cu Ponta sau cu Antonescu.Cine a spus ca poporul are memoria scurta,nu a gresit. Aici avem de discutat mai mult.Pentru azi,noapte buna !

MH
11 noiembrie 2013
gaze de sist

NU VA ESTE RUSINE SA SPUNETI ATATEA MINCIUNI?SI PINOCHIO AR FI MAI JENAT CA VOI!

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei