Cercetarea începe să aibă priori-tate în bugetul alocat statelor membre de către Uniunea Europeană. Pe lângă lansarea "European Enterprise Netorwk", UE a derulat, în acest an, șase scheme de finanțare a proiec-telor de cercetare & dezvoltare, în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013).
- Publicitate -
Pentru 2009, alte trei scheme vor fi implementate, bugetul estimat fiind de circa 460 milioane lei. În 2008, bugetul celor șase operațiuni lansate a fost de 1,1 miliarde lei, din care s-au contractat 657 milioane lei.
Astfel, pentru măsura "Dezvoltarea infrastructurii existente de Cercetare & Dezvoltare (CD) și crearea de noi infrastructuri" au fost depuse 91 de proiecte (10 din regiunea Sud-Est), din care 19 au fost selectate pentru finanțare, suma totală alocată fiind de 538 milioane lei. Alte 52 de proiecte, în valoare de 1,424 miliarde lei, au fost acceptate și vor fi finanțate în 2009.
Pentru măsura "Dezvoltarea rețelelor de centre CD, coordonate la nivel național" au fost depuse 15 proiecte, din care 11 au fost selectate, valoarea totală a finanțării acordate fiind de 21 milioane lei.
În cadrul măsurii "Sprijin pentru start-up-urile și spin-off-urile inovative" au fost depuse 12 proiecte, din care cinci au fost selectate pentru finanțare (3 milioane lei).
În total, în perioada 2007 – 2013, bugetul total al axei de cercetare & dezvoltare a POS este de 2,290 miliarde lei.