Tema impozitării marilor averi revine tot mai des în dezbaterea publică, din 2009 încoace. Există chiar și trei proiecte de lege, avându-i ca inițiatori pe Dan Voiculescu, deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu, și Uniunea Națională pentru Progresul României. Cine știe pe unde zac și cât praf s-a așezat peste ele.
- Publicitate -
Subiectul a fost redeschis de marile confederații sindicale la întâlnirea de marți, cu premierul Emil Boc. La finalul ei, Bogdan Hossu, li-derul Confederației Sindicale "Cartel Alfa", a declarat că impo-zitarea marilor averi va fi analizată de Cabinetul Boc.
Eu am mari rezerve că acest lucru se va întâmpla în timpul ac-tualei guvernări și a celor ce vor veni. Faptul că politicienii sunt legați prin multe fire de marile averi și nu și-ar permite să lovească în propriile interese este un argument, dar nu cel mai bun.
Problema este în primul rând tehnică, economică și constitu-țională. Pentru a taxa, trebuie definită baza de impozitare, în cazul de față noțiunile de avere și de mare avere.
Categoria economică "avere" cuprinde: bunurile mobile (bani cash, depozite bancare, creanțe, titluri de valoare, acțiuni la societăți comerciale și fonduri mutuale,dividende, contracte, autovehicule, ambarcațiuni, aeronave, bijuterii, colecții de artă, mobilier), bunuri imobile (terenuri, clădiri, păduri, luciu de apă), bunuri intelectuale (drepturi de autor, drepturi industriale, mărci). Pe de altă parte, bunurile pot avea mai multe locații: în țară ori în străinătate.
Cei mai mulți indivizi nu și-au făcut niciodată un inventar al averii și nici n-ar putea spune cât mai valorează bunurile pe care le dețin, pentru că nu le-au confruntat nicio-dată cu piața. Iar fără inventarierea averilor și a valorii lor nu există nici bază de impozitare.
Cetățenii României au obligația legală să declare doar anumite elemente ale averilor, în vederea impozitării: venituri, autovehicule, ambarcațiuni, imobile. Pentru că nu există vreo prevedere constituțională care să-i permită așa ceva, statul nu le poate pretinde mai mult și nici nu le poate verifica averile, dacă nu există indicii ale obținerii lor pe căi ilegale.
Există tot felul de topuri ale marilor averi, realizate de diferite publicații, dar ele sunt bazate pe estimări grosiere. Astfel de evaluări nu pot fi folosite ca metodă de impozitare.
Aceste argumente și multe altele pe care nu le vom mai aminti fac imposibilă impozitarea averilor în general și a marilor averi în particular.
În toată lumea, sunt impozitate elemente ale averilor: direct sau indirect. Impozitarea marilor averi se face prin aplicarea unor impozite progresive pe veniturile declarate, taxe și accize mai mari pentru consumul de lux, impozitarea graduală a proprietății (imobile, autovehicule, ambarcațiuni și aparate de zbor).
Însă marile averi nu constau în vile, automobile, yacht-uri și conturi bancare, ci în investițiile economice, în afaceri, care sunt suprataxate și impozitate în țara noastră. România este recunoscută ca fiind țara cu cele mai multe dări fiscale și parafiscale din Uniunea Europeană.
Ce mai poate face statul? Să mărească numărul dărilor corporatiste, să renunțe la cota unică de impozitare a veniturilor și profitului și să introducă impozitul progresiv? Dacă ar face acest lucru, costurile creșterii fiscalității corporatiste le vor suporta, ca întotdeauna, salariații și consumatorii finali. Toate taxele și impozitele aplicate agenților economici se reflectă în prețurile plătite la piață de populație.
Guvernul n-ar trebui să fie preocupat de existența marilor averi și de taxarea lor, ci de sursele averilor ilicite: evaziunea fiscală și criminalitatea economică. În economia subterană se găsesc banii pentru acoperirea deficitului bugetar, pentru investiții și creșterea economică.
