Vineri, 05 Iunie 2026

Incidente și accidente pe mări și oceane

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 29 Noiembrie 2018 314 1 min citire
Incidente și accidente pe mări și oceane
Pe data de 24 noiembrie 2018, cargoul de mărfuri generale "MULTI PRIMA", încărcat cu materiale de construcție s-a scufundat în Marea Flores, în zona Bali - West Nusa Tenggara. Nava trimisese semnalul de primejdie în seara de 22 noiembrie. Primul care i-a sărit în ajutor a fost cargoul "Cahaya Abadi". Acesta a reușit să salveze șapte membri ai echipajului care pluteau pe apă, printre resturile navei, fiind echipați cu veste de salvare. Alți șapte navigatori au fost declarați dispăruți. Cauzele dezastrului nu se cunosc. Întrucât vremea era bună se presupune că de vină ar fi o infiltrare de apă.
x x x
Nava braziliană de pescuit "Oceano Pesca 1" a fost lovită intenționat de vasul chinezesc de pescuit "Chang Rong 4", în ziua de 22 noiembrie 2018. Incidentul a avut loc într-o zonă de pescuit din sudul Atlanticului, situată la aproximativ 430 mile marine est de Natal, Rio Grande do Norte, Brazilia. Se pare că este vorba o dispută asupra zonelor de pescuit. Pe plan mondial se duce un război neîncetat pentru ocuparea unor zone bogate în pește. Aria în care s-a produs noul incident este disputată de pescarii chinezi, japonezi, thailandezi și al altor națiuni. Nava "Oceano Pesca 1" a supraviețuit atacului și a ajuns acasă, în portul său, pe 25 noiembrie, prin forțe proprii, deși era grav avariată.
 
Taguri
Articolul anterior "România Mare" sau despre libertatea "tuturor gândurilor omenești"
Articolul următor Nigeria a pierdut 2,74 miliarde de dolari, în patru ani, din cauza pirateriei pe mare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei