În vederea depășirii eventualelor dificultăți generate de lipsa temporară a disponibilităților bănești, precum și în scopul prevenirii acumulării de noi datorii, Agenția Națională de Administrare Fiscală acordă, prin unitățile sale subordonate, eșalonări la plata obligațiilor fiscale restante.
- Publicitate -
Prin accesarea acestor înlesniri, agenții economici beneficiază de:
- un sistem de rate viabil pentru achitarea obligațiilor fiscale restante;
- un nivel scăzut al dobânzii (0,02% pentru fiecare zi de întârziere) în situația în care contribuabilul constituie întreaga garanție solicitată sub forma scrisorii de garanție bancară și/sau consemnare de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului;
- penalitățile de întârziere se amână la plată pe perioada eșalonării, urmând a fi anulate în situația în care această eșalonare se finalizează conform graficelor de plată stabilite de administrația fiscală;
- pentru sumele care fac obiectul eșalonării la plată nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită;
- se pot plăti anticipat, parțial, sau total, sumele cuprinse în graficul de eșalonare la plată, cu notificarea, prin cerere, a organului fiscal;
- se acordă asistență de specialitate în domeniul fiscal pe toată durata eșalonării.
Pentru a beneficia de acordarea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale administrate de ANAF, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
- să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare;
- să aibă constituită garanția;
- să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
- să nu se afle în procedura insolvenței;
- să nu li se fi stabilit atragerea răspunderii solidare.
Informații suplimentare se pot obține în legătură cu acest subiect de la departamentele de asistență contribuabili/evidență pe plătitori, sau accesând pagina de web a DGRFP Galați - eșalonare la plată.