Comenzile noi din industrie în luna septembrie 2012, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 12,4%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+23,0%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+7,7%), industria bunurilor de uz curent (+7,2%) și industria bunurilor intermediare (+1,7%), a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică.
- Publicitate -
Pe de altă parte, comenzile noi din industrie, în luna septembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au scăzut pe ansamblu cu 10,2%, ca urmare a scăderii industriei bunurilor intermediare (-16,8%), industriei bunurilor de capital (-7,7%) și industriei bunurilor de uz curent (-0,5%), mai arată INS. Industria bunurilor de folosință îndelungată a crescut cu 0,4%.
De asemenea, comenzile noi din industrie, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012, comparativ cu aceeași perioadă din 2011, au scăzut pe ansamblu cu 0,9%, din cauza scăderilor înregistrate la industria bunurilor de capital (-4%). Creșteri s-au înregistrat la: industria bunurilor de folosință îndelungată (+12,1%) și industria bunurilor de uz curent (+7,4%). Bunurile intermediare au rămas neschimbate.