Săptămâna trecută, inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA) au verificat aproape 30 de unități de fabricare a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și peste 50 de unități de comercializare, dar și zeci de depozite alimentare sau restaurante. Din fericire pentru consumatori, din datele DSVSA Constanța reiese că majoritatea celor controlați respectă absolut toate normele sanitare - veterinare în vigoare. În perioada 14-18 octombrie, a fost aplicat un singur avertisment, pentru nereguli minore, deși numărul unităților verificate a sărit bine de 150. Din păcate, pe de altă parte, și în săptămâna 14-18 octombrie s-a repetat povestea care ține de ani buni: peste 12 tone de produse alimentare au fost incinerate, din cauza termenului de valabilitate depășit, produse care nu și-au găsit cumpărători în timp util și care, astfel, s-au dus pe apa sâmbetei. Potrivit conducerii DSVSA Con-stanța, au fost aruncate, în special de pe rafturile magazinelor, peste trei tone de carne și produse din carne, mai bine de 2,7 tone de lapte și produse lactate, dar și 1,6 tone de pește și produse din pește, la care s-au adăugat alte aproape 4,4 tone de diverse produse alimentare. Valoarea acestora ajungea la 125.000 lei. "Produsele confiscate au fost dirijate către unități de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și distruse prin incinerare", au explicat reprezentanții DSVSA Constanța.
- Publicitate -