Duminică, 07 Iunie 2026

Investiţii de peste 15 milioane de lei în infrastructura zonei de sud a portului Constanţa

de Sorin MIHALACHE Luni, 24 Iunie 2024 260 1 min citire
Investiţii de peste 15 milioane de lei în infrastructura zonei de sud a portului Constanţa
Lucrările efectuate de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanţa din zona terminalului de containere sunt în plină desfăşurare.
Reparaţiile capitale ale căii de rulare din terminalul de containere au demarat cu translatarea macaralelor pe celălalt tronson, pentru a elibera zona de lucru.
Reparaţiile capitale ale căii de rulare situată în zona danelor 121-123 se vor desfăşura în următoarele cinci luni şi vor aduce în parametrii iniţiali ecartamentul, aliniamentul şi nivelul pentru ca utilajele să funcţioneze fără dificultăţi, în condiţii de siguranţă şi fără întreruperi. Se vor înlocui şina de rulare şi infrastructura acesteia cu materiale de calitate superioară şi se va amenaja zona şinei de la uscat", se arată într-un comunicat de presă transmis de companie.
De asemenea, au demarat şi lucrările pentru extinderea cu o bandă a drumului spre digul de sud. La finalul celor 12 luni stabilite prin contract, drumul existent se va extinde pe o lungime de aproximativ 1.745 metri cu o bandă cu lăţimea de 4.50 metri, va fi prevăzut un acostament de 0.5 metri şi o rigolă de preluare a apelor pluviale. Pe zona de execuţie a extinderii, se vor monta indicatoare rutiere de semnalizare a lucrărilor şi se vor executa marcaje longitudinale şi transversale în conformitate cu regulile actuale.
În următoarele şase luni, se va lucra şi pentru reparaţiile capitale la linia de racord Mol 2 Sud pe o lungime de 290 metri liniari şi pasaj la nivel cu calea ferată de la km 1+ 341,18, parte dintr-un dispozitiv de cale ferată care permite accesul convoaielor de manevră la frontul de încărcare/descărcare al terminalului de containere.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a început trei lucrări importante pentru infrastructura zonei de sud a portului Constanţa, lucrări finanţate din fonduri proprii şi care totalizează peste 15 milioane lei. 
Taguri
Articolul anterior Se circulă bară la bară, în sudul litoralului. Turiştii pleacă spre case, cozile sunt kilometrice de la Tuzla spre Agigea
Articolul următor Delta Dunării, sub lupa autorităților! Confiscări masive de echipamente ilegale de pescuit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei