Investițiile străine directe în România au scăzut în primele șapte luni cu 48% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 3,097 miliarde euro, însă au acoperit integral deficitul de cont curent, fiind cu 14% peste nivelul acestuia, potrivit datelor publicate ieri de Banca Națională a României (BNR).
- Publicitate -
"Deficitul contului curent în perioada ianuarie - iulie 2009 a fost finanțat integral prin investiții directe ale nerezidenților în România, care au înregistrat 3,097 miliarde euro, comparativ cu 5,948 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2008", potrivit datelor băncii centrale.
Totodată, după primele șapte luni din 2009, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,717 miliarde euro, în scădere cu 73,8% în raport cu aceeași perioadă din anul 2008.
În perioada ianuarie - iulie 2009, creditele intra-grup au reprezentat 48,6% din investițiile străine directe, participațiile la capital 41,2%, restul de 10,2% fiind profitul reinvestit, mai anunță BNR.
Creditele pe care le iau firmele localizate în România de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potențialul de a adânci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadențe.
În primul semestru, investițiile străine directe au scăzut cu 43% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,894 miliarde euro, fiind cu 21,9% mai mari decât deficitul de cont curent pentru acest interval.
Situația investițiilor străine directe s-a deteriorat, însă, comparativ cu începutul acestui an. Astfel, după primele două luni, investițiile străine directe în România erau în creștere cu 38,1% pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%. Investițiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat ușor, astfel că, în primele cinci luni, investițiile străine directe s-au redus cu 42%.
Anul trecut, investițiile străine directe în România au crescut cu 24,5%, până la 9,02 miliarde euro, acoperind 53,5% din deficitul contului curent. (NewsIn)