Aproape 50% dintre firmele mici și mijlocii din țară și-au diminuat activitatea în ultimii doi ani, din cauza recesiunii. Circa 43% dintre IMM-uri au reușit să se mențină pe zero, în timp ce 7% au încheiat criza în profit, potrivit unui sondaj amplu realizat de Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM).
Surprinzător, IMM-urile care au sub cinci ani vechime s-au descurcat cel mai bine. Mai exact, 47% dintre ele au rămas pe zero, iar 12% au crescut. În comparație, aproape 60% dintre IMM-urile de 10 – 15 ani și-au diminuat activitatea, în perioada octombrie 2008 – martie 2010.
"Părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii spun că IMM-urile se descurcă mai ușor pe timp de criză, întrucât nu au mult de pierdut și sunt mai flexibile. Studiul a relevat însă că o firmă de dimensiuni mici nu are siguranța financiară a unei companii mari și că segmentul IMM autohton, ca și cel din UE, trece printr-o perioadă dificilă. Ba mai mult, aproape 85% dintre managerii intervievați au declarat că nu mai așteaptă o intervenție a statului, pe care îl consideră incapabil să facă față crizei", spun reprezentanții AIPPIMM.
IMM-urile din turism și servicii s-au descurcat cel mai bine în ultimii ani, potrivit aceluiași studiu, înregistrând cel mai scăzut procentaj de firme a căror activitate s-a redus (40%). În același timp, 50% dintre ele s-au menținut pe zero, în timp ce 10% au înregistrat creșteri.
La polul opus se află IMM-urile din construcții și imobiliare, segmente puternic afectate de restricțiile la creditare impuse de bănci, care au dus la o scădere puternică a puterii de cumpărare a populației.
"În viziunea managerilor români, ce-i mai rău n-a trecut încă. Circa 66% dintre ei consideră că România va atinge apogeul crizei la finele acestui an, în timp ce 25% cred că anul 2011 va fi mai rău", spun cei de la AIPPIMM.
Lipsa lichidităților a fost una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat IMM-urile autohtone, motiv pentru care 50% dintre manageri au fost nevoiți să împrumute mai mult de la bănci. În același timp, peste 60% dintre întreprinderile mici și mijlocii au înregistrat o creștere a datoriilor către parteneri și furnizori, pe fondul prelungirii termenelor de plată, de la 14 zile în 2007 la 60 – 90 zile în 2010.
Cei mai importanți indicatori economici care definesc activitatea IMM-urilor au înregistrat scăderi în intervalul 2008 – 2010, pornind de la volumul fizic al vânzărilor (47%), numărul angajaților (32%) și stocurile de mărfuri (54%) și ajungând la volumul comenzilor (57%) și numărul de clienți (peste 60%).
- Publicitate -