În Ucraina, la Odessa, s-a des-fășurat masa rotundă: "Campania ITF: Marea Neagră a rușinii; care sunt așteptările armatorilor". Au participat 80 de reprezentanți ai industriei shipping-ului: armatori, manageri, agenți maritimi, căpitani portuari, experți în navigația maritimă și fluvială, reprezentanți ai administrațiilor portuare, ai societăților de clasificare și ai instanțelor de judecată specializate în domeniul maritim.
- Publicitate -
În cadrul reuniunii au fost prezentate raportul ITF privind cam-pania împotriva navelor sub standard și filmul documentar "Partea întunecată a Mării Negre: marinăria pe navele sub standard".
Participanții au discutat despre cauzele actualei situații din navigația regională, semnalând deficiențele sistemelor de taxare practicate de autoritățile portuare și ale inspecțiilor de Port State Control. S-a subliniat faptul că Ucraina urmează să implementeze reglementările UE în domeniul navigației. În cadrul reuniunii s-a discutat, de asemenea, despre calitatea pregătirii ofițerilor și nebrevetaților, formulându-se opinia că multe dintre accidentele de pe mare se datorează greșelilor echipajelor aflate în situații critice.