Pe data de 15 aprilie 2014, Parlamentul European va vota trei directive cheie de care depinde finalizarea bazei legislative a uniunii bancare. Este vorba de Directiva redresării și soluționării bancare, Directiva privind schemele de garantare a depozitelor bancare și Regulamentul privind mecanismul de soluționare unică. De la începutul crizei financiare, Uniunea Europeană și statele membre s-au angajat în revizuirea fundamentală a reglementării și supravegherii pieții bancare. Pe măsură ce criza financiară a evoluat și s-a transformat într-o criză a datoriilor suverane din zona euro (în 2010 - 2011), a devenit clar că, pentru țări care au o monedă comună, trebuie făcut ceva pentru a sparge cercul vicios dintre băncile comerciale și finanțele naționale.
- Publicitate -
În iunie 2012, șefii de stat și de guvern au fost de acord să creeze o uniune bancară. Fundamentul legislativ al acesteia este în curs de construcție, unele legi fiind în vigoare, iar altele urmează să fie adoptate de Parlamentul European la următoarea sesiune plenară. Directivele vor fi completate de un acord interguvernamental, care va fi semnat de statele membre în luna mai.