Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Meserii noi, din IT, introduse în clasificarea naţională a ocupaţiilor

de Cuget Liber Miercuri, 24 Noiembrie 2021 993 2 min citire
Meserii noi, din IT, introduse în clasificarea naţională a ocupaţiilor
65 de noi ocupații au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), din care 15 sunt legate de IT și digitalizare și alte 62 care nu se mai practică au fost eliminate. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a emis, la finele săptămânii trecute, două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România și se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor.
Din cele 65 de ocupaţii introduse, 45 sunt la cererea utilizatorilor și 20 ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior. Pe de altă parte, au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România 62 de ocupații care nu se mai practică. Acestea din urmă vor fi însă introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor.
România se dezvoltă, iar piața muncii trebuie să fie pregătită să facă față unei competiții internaționale. Prin introducerea unor meserii ale viitorului și trecerea ocupațiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, reziduală, am făcut un prim pas pentru adaptarea forței de muncă la noile cerințe ale pieței. Este important, de asemenea, ca angajatorii să fie încurajați să se adreseze Ministerului Muncii pentru actualizarea permanentă a Clasificării Ocupațiilor din România, atunci când doresc introducerea unei noi ocupații cerute pe piață, redenumirea celor care există în COR sau eliminarea altora care nu se mai practică. Am flexibilizat mult procedura și am introdus noi termene, astfel încât cererile de actualizare a Clasificării Ocupațiilor din România să fie soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare. Toate aceste modificări sunt utile și necesare pentru că, odată introdusă în COR o nouă ocupație, se vor putea organiza programe de formare și se vor putea standardiza calificările, astfel încât să existe forță de muncă calificată în ocupația cerută pe piața muncii", a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii. 
Taguri
Articolul anterior S-a dat startul modernizării infrastructurii de distribuție a energiei electrice în portul Constanța
Articolul următor Eliza Samara, debut victorios la Mondialele de tenis de masă din SUA. Dar greul abia începe!

Comentează știrea

Eori m
28 mai 2024

Oamenii Din Domeniul IT Sunt" Sclavi Și Sclave, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Acest Video De Mai Jos Până La Final, Și Veți Afla Totul Despre Acest Domeniu IT De Sclavi Și Sclave: https://www.youtube.com/live/fPwiHKh3JoE?si=scg5gg5xJkuqBd-z Toți IT-iștii Și Toate IT-stele, Ar Trebuii Să Se Reprofileze Pe Alt Domeniu, Este Valabil Doar Pentru Oamenii Și Copii Din Domeniul IT, Nu Și Pentru Alte Domenii. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei