Ministerul Finanțelor a atras vineri, 10 iulie, 140,2 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 934 milioane de lei, la o dobândă de 6,25% pe an, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu maturitatea reziduală la 24 de luni.
- Publicitate -
Băncile au transmis oferte de 315 milioane de lei
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 140,2 milioane de lei. Băncile au transmis oferte în valoare de 315 milioane de lei.
Împrumuturi de 8,5 miliarde de lei planificate în iulie 2026
Ministerul Finanțelor a planificat în luna iulie 2026 împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 8,5 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.