Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Navigaţie, gaze naturale, bursă. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Luni, 01 Mai 2023 154 1 min citire
Navigaţie, gaze naturale, bursă. INFO economic
l Un accident de navigaţie a avut loc în dana Terminal Barje 5 a Portului Constanţa. Un împingător sub pavilion Cehia a intrat în coliziune cu un convoi ce se afla în manevră. În urma impactului, nava cehă a suferit o gaură de apă în bordul babord. Trei împingătoare au fost trimise în asistenţă şi au acţionat cu patru pompe pentru evacuarea apei, dar, în ciuda eforturilor, împingătorul avariat s-a scufundat. Cei cinci membri ai echipajului au fost salvaţi şi se află înafara oricărui pericol.
l Programul de investiţii al Transgaz pentru dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport în următorul deceniu este estimat la peste 3,2 miliarde euro, se arată într-un comunicat al companiei. Programul cuprinde investiţii pentru dezvoltarea strategică şi sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România şi conformarea sa la cerinţele reglementărilor europene privind Acordul Verde European şi decarbonizarea.
l Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 720 milioane de lei la capitalizare, respectiv 0,34%, săptămâna trecută, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 24,35%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 211,065 miliarde de lei, în perioada 24-28 aprilie 2023, în scădere de la 211,785 miliarde de lei, în perioada 17-21 aprilie 2023. 
Taguri
Articolul anterior Substanţe interzise depistate de jandarmii constănţeni, la Vama Veche
Articolul următor Barcă răsturnată! Un copil mort! Alte patru persoane, printre care şi doi copii, sunt dispărute!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei