Vineri, 05 Iunie 2026

Noul Duster, prezentat constănțenilor!

de Anca PAPAN Miercuri, 13 Noiembrie 2013 1313 3 min citire
Noul Duster a fost prezentat, ieri, cu mare fast, și la Constanța, la reprezentanța Rent Car Service de pe B-dul Tomis (Reprezentanța Dacia, Renault, Nissan), la aproximativ o lună de la apariția în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Odată cu lansarea noului Duster, Dacia încheie programul de reînnoire completă a gamei sale de vehicule, început în martie 2012 cu prezentarea modelului Lodgy. În prezent, constructorul român dispune de cea mai tânără familie de modele din Europa. 
"În ultimele 18 luni, am înlocuit întreaga gamă Dacia. Ultimul model lansat, noul Duster, vine cu o evoluție de design la interior, dar cu o adevărată revoluție la exterior. Astăzi vindem mai multe mașini Dacia în Germania decât în România, iar pe piața franceză, marca Dacia este pe locul cinci. Dacia a devenit un simbol puternic în Europa", a precizat Didier Goyens, director Rețea Dacia și Renault în România, prezent la evenimentul de lansare a noului Duster de la Constanța.
Surprize atât la exterior, cât și la interior 
Cel mai tânăr membru al familiei Dacia are un design exterior modernizat, care accentuează trăsăturile specifice categoriei SUV-urilor. De asemenea, spațiul interior beneficiază de ambianțe, materiale și nuanțe noi, precum și de o planșă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează, în cazul versiunilor vârf de gamă, sistemul MediaNav.
Lista noutăților prezente pe Noul Duster cuprinde, printre altele, dispunerea la nivelul portierelor a comenzii pentru acționarea electrică a geamurilor laterale, precum și introducerea, în premieră în gama Dacia, a noului motor turbo pe benzină 1.2 TCe de 125 CP - un propulsor în egală măsură puternic și economic, cu un consum mediu de numai 6,2 litri/100 km, și cu un nivel redus al emisiilor de CO2, a precizat Laura Balan, product manager Dacia.
Trei nivele de echipare 
Noua gamă Dacia Duster cuprinde trei nivele de echipare: Acces, Ambiance și Laureate, și patru motorizări. Alături de deja menționatul propulsor 1.2 TCe, mai este disponibil blocul pe benzină 1.6 16V, de 105 CP, și motoarele diesel 1.5 dCi de 90 și 110 CP.
Preț de pornire: 10.900 euro 
În ceea ce privește prețurile, acestea variază între 10.900 euro (cu toate taxele incluse) în cazul versiunii Acces 4X2, echipată cu motorul 1.6 16V de 105 CP, și 17.000 euro pentru versiunea Laureate 4x4, echipată cu motorul 1.5 dCi de 110 CP.
Prețul de pornire al acestei game este inferior prețului de pornire a vechii game de Duster, care era de 11.250 euro, a explicat Laura Balan. 
"Noul Duster va avea misiunea de a consolida prezența Dacia atât pe piața din România, cât și pe piețele internaționale, mizând pe atuurile specifice mărcii: un raport prestații/spațiu interior/preț ine-galabil, fără a uita robustețea și fiabilitatea deja recunoscute ale primei generații Duster", a declarat Thomas Dubruel, director general Renault Commercial Roumanie.
Încă o veste bună pentru constănțenii care intenționează să-și cumpere un Duster: clienții care vor comanda până la sfârșitul anului 2013 noul model Duster vor beneficia de o ofertă specială care include sistem MediaNav gratuit. 
Mai mult, a ținut să precizeze Cornel Mănucu, manager de vânzări Dacia, sunt deschiși la orice propunere care vine din partea constănțenilor în ceea ce privește adaptările la orice model, în funcție de necesități sau plăceri.
Drive-test cu noul Duster 
Directorul general al Reprezentanței Dacia, Renault, Nissan, Constantin Olteanu, a precizat că toți constănțenii care vor să testeze noul Duster sunt așteptați la sediul de pe B-dul Tomis, pentru un drive-test. Săptămâna aceasta sunt "Porți deschise", așadar testați-l!
De la lansarea sa în anul 2010, modelul Dacia Duster a fost comercializat până în prezent în peste 450.000 de exemplare atât în Europa, cât și în țări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Oceania și America Centrală și de Sud. 
Taguri
Articolul anterior Sile Cămătaru, eliberat. Cum și-a amenințat dușmanii din spatele gratiilor
Articolul următor Ce cantitate de energie au produs unitățile CNE Cernavodă, în primele nouă luni

Comentează știrea

noni
13 noiembrie 2013
noul Duster, e vechiul Duster

La exterior e tot pe langa cel vechi, la interior daca au schimbat aspectul de ani 80' , chiar e revolutionar... Sa dai 16 000 eur pe o dacie...e chiar aberant...cumoeri de banii astia multe alte supermasini... Dar, spor la cumparaturi !!

nino
13 noiembrie 2013
nu e NONI

1. In Constanta domnul OLTEANU are monopol de ani intregi. Nu indrazneste nimeni sa faca o alta reprezentanta DACIA ?? Hmm..ciudat, nu vi se pare ? Sunt orase in Ro mai mici care au 2 - 3 dealeri fara legatura intre ei. MARE GOLAN ... 2. DUSTER (un fel de prafuit in traducere libera) culmea , a fost lansat la Frankfurt , la Salonul Auto Bucuresti , Dacia nici macar n-a fost prezenta. Pai si ce mai se mira FRANCEJII ca vand mai mult in Germania. Du-ca-se la aia cu totul. 3. Noni mai ma ba o pauza de comentat la prima ora, nu ai si tu servici ...scoala ..liceu ceva de urmat...

noni
13 noiembrie 2013
iar eu

Corecte afirmatiile tale despre Dacia si Olteanu...incorecte cele despre mine...pana sa plec la munca de pe telefon, la o cafea, va intarat 10 minute, apoi citesc reactiile de peste zi...

Răspuns la: nu e NONI
Adăugat de : nino, 13 noiembrie 2013
1. In Constanta domnul OLTEANU are monopol de ani intregi. Nu indrazneste nimeni sa faca o alta reprezentanta DACIA ?? Hmm..ciudat, nu vi se pare ?...
Andreescu
13 noiembrie 2013
Vlad

Cine are argumente nu apeleaza la jigniri. "Vulpea care nu ajunge la struguri...."

acheter sac longchamp en ligne
25 iulie 2014
acheter sac longchamp en ligne

courses hippiques longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/courseshippiqueslongchamp.asp]courses hippiques longchamp[/url]combien coute un sac longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/combiencouteunsaclongchamp.asp]combien coute un sac longchamp[/url]collection longchamp 2014[url=http://www.bellvision.fr/pages/collectionlongchamp2014.asp]collection longchamp 2014[/url]ceinture homme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/ceinturehommelongchamp.asp]ceinture homme longchamp[/url]cartable longchamp femme[url=http://www.bellvision.fr/pages/cartablelongchampfemme.asp]cartable longchamp femme[/url]boutiques longchamp paris[url=http://www.bellvision.fr/pages/boutiqueslongchampparis.asp]boutiques longchamp paris[/url]boutique longchamp marseille[url=http://www.bellvision.fr/pages/boutiquelongchampmarseille.asp]boutique longchamp marseille[/url]boutique longchamp lyon[url=http://www.bellvision.fr/pages/boutiquelongchamplyon.asp]boutique longchamp lyon[/url]bijoux longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/bijouxlongchamp.asp]bijoux longchamp[/url]besace longchamp pliage[url=http://www.bellvision.fr/pages/besacelongchamppliage.asp]besace longchamp pliage[/url]besace longchamp femme[url=http://www.bellvision.fr/pages/besacelongchampfemme.asp]besace longchamp femme[/url]besace cuir homme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/besacecuirhommelongchamp.asp]besace cuir homme longchamp[/url]webcam st francois de longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/webcamstfrancoisdelongchamp.asp]webcam st francois de longchamp[/url]vrai sac longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/vraisaclongchamp.asp]vrai sac longchamp[/url]vente priv?e longchamp 2013[url=http://www.bellvision.fr/pages/ventepriv?elongchamp2013.asp]vente priv?e longchamp 2013[/url]vente de sac longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/ventedesaclongchamp.asp]vente de sac longchamp[/url]vanity case longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/vanitycaselongchamp.asp]vanity case longchamp[/url]trousse ecole longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/trousseecolelongchamp.asp]trousse ecole longchamp[/url]trousse de toilette femme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/troussedetoilettefemmelongchamp.asp]trousse de toilette femme longchamp[/url]trousse de maquillage longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/troussedemaquillagelongchamp.asp]trousse de maquillage longchamp[/url]trousse cuir longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/troussecuirlongchamp.asp]trousse cuir longchamp[/url]taille longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/taillelongchamp.asp]taille longchamp[/url]sultan longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sultanlongchamp.asp]sultan longchamp[/url]station st fran?ois longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/stationstfran?oislongchamp.asp]station st fran?ois longchamp[/url]station de ski saint francois longchamp savoie[url=http://www.bellvision.fr/pages/stationdeskisaintfrancoislongchampsavoie.asp]station de ski saint francois longchamp savoie[/url]st francois longchamp location[url=http://www.bellvision.fr/pages/stfrancoislongchamplocation.asp]st francois longchamp location[/url]st francois longchamp forfait[url=http://www.bellvision.fr/pages/stfrancoislongchampforfait.asp]st francois longchamp forfait[/url]st francois longchamp esf[url=http://www.bellvision.fr/pages/stfrancoislongchampesf.asp]st francois longchamp esf[/url]st fran?ois de longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/stfran?oisdelongchamp.asp]st fran?ois de longchamp[/url]soldes sacs longchamp 2010[url=http://www.bellvision.fr/pages/soldessacslongchamp2010.asp]soldes sacs longchamp 2010[/url]solde sac a main longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/soldesacamainlongchamp.asp]solde sac a main longchamp[/url]skimium saint francois longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/skimiumsaintfrancoislongchamp.asp]skimium saint francois longchamp[/url]site sac longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sitesaclongchamp.asp]site sac longchamp[/url]serviette cuir homme longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/serviettecuirhommelongchamp.asp]serviette cuir homme longchamp[/url]sacs voyage longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacsvoyagelongchamp.asp]sacs voyage longchamp[/url]sacs pliage longchamp sold?s[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacspliagelongchampsold?s.asp]sacs pliage longchamp sold?s[/url]sacs longchamp pliage pas cher[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacslongchamppliagepascher.asp]sacs longchamp pliage pas cher[/url]sacs longchamp cuir pas cher[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacslongchampcuirpascher.asp]sacs longchamp cuir pas cher[/url]sacs longchamp 2013[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacslongchamp2013.asp]sacs longchamp 2013[/url]sacs besace longchamp[url=http://www.bellvision.fr/pages/sacsbesacelongchamp.asp]sacs besace longchamp[/url] acheter sac longchamp en ligne http://www.bellvision.fr/pages/achetersaclongchampenligne.asp

Drew Brees Jersey
13 august 2014

Designing Interactions is illustrated with more than 700 images, with color throughout. Drew Brees Jersey

sacs longchamp solde
28 august 2014
sacs longchamp solde

sac longchamp pliage blanc[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamppliageblanc.php]sac longchamp pliage blanc[/url]sac longchamp plan?te noir[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampplan?tenoir.php]sac longchamp plan?te noir[/url]sac longchamp planete noir[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampplanetenoir.php]sac longchamp planete noir[/url]sac longchamp petit[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamppetit.php]sac longchamp petit[/url]sac longchamp personnalis?[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamppersonnalis?.php]sac longchamp personnalis?[/url]sac longchamp pas cher noir[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamppaschernoir.php]sac longchamp pas cher noir[/url]sac longchamp pas cher en cuir[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamppascherencuir.php]sac longchamp pas cher en cuir[/url]sac longchamp noir pliage[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampnoirpliage.php]sac longchamp noir pliage[/url]sac longchamp m[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampm.php]sac longchamp m[/url]sac longchamp l[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampl.php]sac longchamp l[/url]sac longchamp kate moss pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampkatemosspascher.php]sac longchamp kate moss pas cher[/url]sac longchamp jeremy scott[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampjeremyscott.php]sac longchamp jeremy scott[/url]sac longchamp homme toile[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamphommetoile.php]sac longchamp homme toile[/url]sac longchamp gris fonc?[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampgrisfonc?.php]sac longchamp gris fonc?[/url]sac longchamp grande anse[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampgrandeanse.php]sac longchamp grande anse[/url]sac longchamp cuir solde[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcuirsolde.php]sac longchamp cuir solde[/url]sac longchamp croco noir[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcroconoir.php]sac longchamp croco noir[/url]sac longchamp collection 2014[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcollection2014.php]sac longchamp collection 2014[/url]sac longchamp collection 2013[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcollection2013.php]sac longchamp collection 2013[/url]sac longchamp cavalier[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcavalier.php]sac longchamp cavalier[/url]sac longchamp cabas[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampcabas.php]sac longchamp cabas[/url]sac longchamp bordeau[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampbordeau.php]sac longchamp bordeau[/url]sac longchamp bleu fonc?[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampbleufonc?.php]sac longchamp bleu fonc?[/url]sac longchamp bleu electrique[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampbleuelectrique.php]sac longchamp bleu electrique[/url]sac longchamp besace pliage[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampbesacepliage.php]sac longchamp besace pliage[/url]sac longchamp bandouliere prix[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampbandouliereprix.php]sac longchamp bandouliere prix[/url]sac longchamp ancienne collection[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchampanciennecollection.php]sac longchamp ancienne collection[/url]sac longchamp 3d pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saclongchamp3dpascher.php]sac longchamp 3d pas cher[/url]sac hobo longchamp pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sachobolongchamppascher.php]sac hobo longchamp pas cher[/url]sac en toile longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacentoilelongchamp.php]sac en toile longchamp[/url]sac de voyage pliage longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacdevoyagepliagelongchamp.php]sac de voyage pliage longchamp[/url]sac de pliage longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacdepliagelongchamp.php]sac de pliage longchamp[/url]sac de cours longchamp pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacdecourslongchamppascher.php]sac de cours longchamp pas cher[/url]sac de cour longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacdecourlongchamp.php]sac de cour longchamp[/url]sac cuir longchamp solde[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saccuirlongchampsolde.php]sac cuir longchamp solde[/url]sac cuir longchamp pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saccuirlongchamppascher.php]sac cuir longchamp pas cher[/url]sac croco longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saccrocolongchamp.php]sac croco longchamp[/url]sac cavalier longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saccavalierlongchamp.php]sac cavalier longchamp[/url]sac cartable longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/saccartablelongchamp.php]sac cartable longchamp[/url]sac a mains longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainslongchamp.php]sac a mains longchamp[/url]sac a main pliage longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainpliagelongchamp.php]sac a main pliage longchamp[/url]sac a main pas cher longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainpascherlongchamp.php]sac a main pas cher longchamp[/url]sac a main longchamp pliage pas cher[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainlongchamppliagepascher.php]sac a main longchamp pliage pas cher[/url]sac a main longchamp homme[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainlongchamphomme.php]sac a main longchamp homme[/url]sac a main longchamp bandouliere[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sacamainlongchampbandouliere.php]sac a main longchamp bandouliere[/url]sac ? dos femme longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/sac?dosfemmelongchamp.php]sac ? dos femme longchamp[/url]promotion sac longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/promotionsaclongchamp.php]promotion sac longchamp[/url]promotion longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/promotionlongchamp.php]promotion longchamp[/url]promo longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/promolongchamp.php]promo longchamp[/url]prix trousse longchamp[url=http://www.chaigneauvoyages.fr/images/prixtrousselongchamp.php]prix trousse longchamp[/url] sacs longchamp solde

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei