Noul terminal de pasageri al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, preconizat a fi gata la vară

de Sorin MIHALACHE Joi, 28 Martie 2024 338
La Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa (AIMKC), lucrările la noul terminal de pasageri continuă în ritm accelerat, iar construcţia a prins deja contur.
„Suntem într-o continuă dezvoltare. Sperăm ca terminalul să fie gata la sfârşitul lunii iulie, iar graţie acestei reabilitări grandioase, să atragem noi curse, să avem mai multe companii care să ofere zboruri în diverse destinaţii.
Din păcate, interesul pentru cursele interne este numai din partea Constanţei. Va fi însă este extraordinar de greu, companiile care vin în România nu au timp să aştepte, ele vin să facă profit”, a declarat directorul general al AIMKC, Bogdan Ionuţ Artagea.
Până la inaugurare, având în vedere lucrările de reabilitare, reprezentanţii aeroportului au transmis o serie de instrucţiuni pasagerilor şi operatorilor aerieni. Printre altele, staţionarea autoturismelor însoţitorilor se va face ţinând cont de existenţa unui număr limitat de locuri de parcare şi sub stricta îndrumare a personalului de securitate aeroportuară, iar accesul pietonal al pasagerilor pentru plecare se va realiza prin punctul de control (barieră), situat în partea stângă (Nord) faţă de intrarea în aeroport, în baza talonului de îmbarcare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei