Constanţa Port Business Association, organizaţia care reuneşte şi reprezintă mediul de afaceri privat din portul Constanţa, prin preşedintele Viorel Panait, a participat la sesiunea de nivel înalt „Opening DOORS to the Black Sea”, organizată la Parlamentul European.
- Publicitate -
Evenimentul a marcat prezentarea rezultatelor proiectului DOORS şi a reunit experţi, factori de decizie şi reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a discuta soluţii sustenabile pentru viitorul Mării Negre.
„Proiectul DOORS, o iniţiativă europeană de nouă milioane de euro ce reuneşte 35 de instituţii din regiunea Mării Negre şi din Europa, urmăreşte refacerea ecosistemului Mării Negre şi dezvoltarea sustenabilă a «economiei albastre», cu atenţie asupra viitoarei reconstrucţii postbelice a Ucrainei, sprijinind colaborarea dintre cercetători, factori de decizie şi industrie.
Prin abordarea impactului schimbărilor climatice şi al activităţilor umane asupra mediului marin, DOORS contribuie la protejarea resurselor naturale şi la stimularea oportunităţilor economice durabile”, au transmis reprezentanţii organizaţiei.