Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în ianuarie 2024 a fost de 509, în creştere cu 16,74% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 436 de insolvenţe, informează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
- Publicitate -
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 76, număr în scădere cu 20,83% faţă de ianuarie 2023, pe locurile următoare aflându-se judeţele Cluj, cu 53 insolvenţe (+60,61%), Timiş - 51 (+104%), Bihor - 42 (+13,51%) şi Ilfov - 34 (+21,43%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 135 (+1,5% comparativ cu ianuarie 2023), construcţii - 104 (+15,56%) şi în industria prelucrătoare - 64 (+16,36%).