Federația Rusă și republicile Kazahstan și Turkmenistan vor construi o conductă de gaze de-a lungul coastei Mării Caspice. Acordul recent semnat prevede că prin conductă vor fi pompate 10 până la 20 de miliarde metri cubi de gaze naturale produse de cele două state din Asia Centrală. Transportate prin rețeaua de conducte a Rusiei, gazele vor ajunge în Europa.
- Publicitate -
Viitoarea conductă caspică va fi dată în exploatare înainte de sfârșitul anului 2010. Proiectul și deciziile privind investiția vor fi adoptate până la finele lui 2008.
Acordul este apreciat de unii observatori ca o lovitură majoră pentru Statele Unite și Uniunea Europeană. Acestea fac eforturi de a construi conducte alternative de aprovizionare a Europei cu gaze naturale caspice, care să ocolească Rusia și
să treacă prin Azerbaidjan și Turcia. Premierul Vladimir Putin consideră că, dimpo-trivă, investiția va contribui la întărirea securității energetice a Europei.