Şapte linii de cale ferată din Portul Constanţa, complet modernizate

de Sorin MIHALACHE Vineri, 28 Iunie 2024 162
Au fost finalizate lucrările de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanţa - Prioritatea 3 şi s-a făcut recepţia acestora.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, prin Sucursala Regională CF Constanţa - Unitate Operaţională a făcut recepţia lucrărilor realizate în cadrul contractului de achiziţie pentru proiectul «Lucrări de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanţa - Prioritatea 3”.
Lucrările s-au desfăşurat în ultimele şase luni şi au vizat reparaţia şi întreţinerea infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanţa. Au fost înlocuite elementele componente ale suprastructurii căii, pentru readucerea liniilor şi a aparatelor de cale în parametrii instrucţionali, în vederea redeschiderii acestora pentru exploatare cu vitezele prevăzute, în condiţii de deplină siguranţă”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri, 28 iunie, de reprezentanţii SRCF Constanţa.
Lucrările au constat în înlocuirea suprastructurii căii ferate pe şapte linii, totalizând 1,450 km. De asemenea, au fost înlocuite 14 aparate de cale şi seturile de traverse speciale din lemn la patru aparate de cale.
În cadrul lucrărilor, pe cele şapte linii au fost utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat, iar în curbe au fost montate traverse din beton precomprimat cu supralărgire.
Tot în cadrul acestui proiect, au fost realizate lucrări la sistemul de drenare a apelor de suprafaţă de pe platforma CF a grupei B1 - Port Constanţa, care se întinde pe o lungime de aproximativ patru kilometri, pentru remedierea situaţiilor de instabilitate la terasamentele de cale ferată, provocate de excesul de apă şi umiditate şi pentru aducerea căii în parametrii de siguranţă.
Proiectul a fost executat de SC Bawi Construction SRL, fiind finanţat cu fonduri de la bugetul de stat. Valoarea contractului - 31.546.993,03 lei, fără TVA. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei