Rata şomajului a ajuns la 3,09%, în luna mai

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 28 Iunie 2024 135
La sfârşitul lunii mai 2024, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,09%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,01 puncte procentuale. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), numărul total de şomeri la finele lunii mai 2024 a fost de 248.909 de persoane, dintre care 49.751 au fost şomeri indemnizaţi şi 199.158 neindemnizaţi. Astfel, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.192 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.567 de persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul celor fără un loc de muncă se prezintă astfel: 66.105 şomeri provin din mediul urban şi 182.804 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani, urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani, la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani.
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,76%). Cei cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 34,90% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,50%.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei