Autoritatea Națională a Vămilor și Garda Financiară stau de vreo trei luni cu gâtul pe butuc și așteaptă securea reorganizării. În ochii celor două structuri "condamnate la moarte"
- Publicitate -
a licărit speranța că vor fi "grațiate" de șeful statului. Ieri, la bilanțul Ministerului Public, președintele Traian Băsescu a declarat: "Aș mai da o șansă acestor instituții până la 31 decembrie, pentru a da proba capacității lor".
Despre reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se vorbește de mai multe luni. De la vorbe s-a ajuns la câteva proiecte de acte normative, care au fost puse în dezbatere publică. Schimbarea preconizată vizează, în principal, desființarea Autorității Naționale a Vămilor și Gărzii Financiare, competențelor lor urmând să fie preluate de ANAF.
Totodată vor fi dizolvate 174 de posturi de directori și directori adjuncți, 4.927 de posturi la nivel executiv. În urma restructurării, ANAF va rămâne cu numai 29.100 de posturi.
Chiar dacă desființarea Autorității Naționale a Vămilor și Gărzii Financiare va fi amânată, dându-se curs recomandării șefului statului, concedierile vor avea loc, pentru că la nivelul ANAF există un excedent de angajați.
"Structurile din județul Constanța nu vor scăpa de disponibilizări, dar vor fi mai puține decât în alte județe" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Emilian Marian, președintele executiv al Federației Publisind, care deține și președinția Sindicatului Funcționarilor Publici din Finanțele Publice Constanța.
Bisturiul concedierilor va opera mai puțin adânc la malul mării, consideră liderul de sindicat, județul Constanța având un număr de funcționari ANAF mai mic decât alte județe, raportat la numărul contribuabililor. Cele mai multe disponibilizări vor fi la structurile care dispar.
"Concedierile vor fi făcute după următoarele criterii: propunerile comisiilor de disciplină, șpagă și apartenența politică - afirmă Emilian Marian. Se știe cine ia șpagă, dar sistemul a fost tolerant până acum cu astfel de comportamente. Cât privește fișa politică a angajaților, nu cred că este un secret pentru nimeni. Sunt convins că va avea un rol important la momentul disponibilizărilor."
Reforma sistemului era necesară de multă vreme, dar trebuie să se meargă în profunzime, la reducerea fiscalității, a numărului de taxe și impozite, susține liderul de sindicat. "Micul contribuabil trebuie să știe că are de achitat un singur impozit, nu 10 sau 20, că este controlat de un singur organ, cel mult o dată pe an. Legea trebuie să fie simplă și neinterpretabilă, să nu dea naștere la abuzuri - spune Emilian Marian. Este nevoie să se ajungă la o bază de date la nivel național, la care contribuabilii să aibă acces prin Internet. În ultimul an s-au făcut câțiva pași în direcția reformei fiscale, dar prea timizi."