Guvernul a modificat și completat HG nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale. TVA aferentă proiectelor finanțate din fonduri structurale și de coeziune va deveni cheltuială eligibilă și va fi suportată din fonduri comunitare. Reglementările se vor aplica pentru contractele încheiate începând cu 1 ianuarie 2012.
- Publicitate -
Decizia îi avantajează pe toți beneficiarii de la nivel local, fie că sunt instituții publici, fie că sunt agenți economici privați. Însă, în momentul în care TVA devine eligibilă, dimensiunea programelor se micșorează.
Măsura nu reprezintă o noutate decât în România. Toate statele UE au asemenea decizii privind declararea TVA drept o cheltuială eligibilă.
Aplicare ei nu este deloc simplă. Fiecare cerere de rambursare a TVA va fi analizată, pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.