Duminică, 07 Iunie 2026

Valentin Zeicu solicită fonduri europene de 200 milioane euro, pentru Canal

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 557 27 sec citire
Valentin Zeicu solicită fonduri europene de 200 milioane euro, pentru Canal
Pe data de 15 septembrie s-au finalizat cele două proiecte privind semnalizarea pe canalele navigabile, proiecte realizate cu finanțare nerambursabilă europeană și cu contribuția bugetului de stat, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Valentin Zeicu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile.
Urmează recepția oficială a acestora.
Mai sunt în pregătire trei proiecte cu fonduri comunitare. Ele vizează sistemul de rigole și căi de colectare a apelor din viituri (care va proteja infrastructura), fixarea malurilor și modernizarea ecluzelor. Valoarea lor este de circa 200 milioane euro, a precizat Zeicu.
Taguri
Articolul anterior Contribuabilii pot solicita îndreptarea erorilor din actele fiscale
Articolul următor Fiscul pune observatori în coasta comisiilor de achiziții publice

Comentează știrea

Calin Marinescu
17 septembrie 2011
Petromin

Zeicu nu este cel ce a vindut Petrominul cind era director? felicitari a-ti ajuns iar sef tov. Zeicu si vreti bani europeni, mare hot.

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei