Vremurile când meseria era brățară de aur au apus de mult. Din uriașa armată a meseria-șilor de acum trei decenii s-a ales praful. Mulți dintre ei au ieșit la pensie, iar alții nu le-au luat locul pentru că rețeaua școlilor profesionale a fost distrusă de "reformele" Educației.
- Publicitate -
În Constanța, înainte de 1990, cea mai mare concentrare de ateliere meșteșugărești era pe strada Ștefan cel Mare, în Piața Griviței, pe bulevardul Tomis și în cartierul Obor. Aveai de unde alege: ateliere de cizmărie, de mecanică fină, de tâmplărie, de instalații sanitare, de reparații radio-tv, de rame și geamuri, croitorii, ceasornicării, studiouri foto și tocilării. Sistemul cooperației meșteșugărești era puternic și avea o mare priză la tineri, care se luptau să prindă un loc la școlile de meserii.
Nicolae Gheorghe se numără printre veteranii cizmarilor din Constanța. A servit meseria și sistemul cooperatist cu dragoste și credință timp de 55 de ani. A prins vremurile de glorie ale meseriei sale, când frumoasele orașului și domnii se încălțau numai cu pantofi și ghete făcute la comandă, dar a asistat și la decăderea meseriilor sub impactul produselor de serie, ieftine, importate din Turcia și China.
În 1960, la vârsta de 15 ani, după ce a absolvit 7 clase, a fost admis la Școala profesională a UCECOM. Pe cele 10 locuri concuraseră 14 candidați. După absolvire a lucrat în cadrul Cooperativei "Înainte" Constanța, reușind să se afirme și să fie promovat șef de unitate la "Casa Modei", în 1972, iar în următorul an a fost ales vicepreședinte al cooperativei. În această, funcție a revenit în 1990, după ce a fost timp de 10 ani șef cu controlul tehnic de calitate. Din 1992, a luat o mică unitate a cooperației în locație de gestiune și a început să lucreze pe cont propriu. A continuat activitatea și după ieșirea la pensie, până de curând, când a împlinit vârsta de 70 de ani.
"În 1960, erau circa 500 de cizmari și marochineri în Constanța, iar în 1989 ajunseseră la 1.200. De-a lungul timpului, am pregătit patru ucenici. Astăzi au mai rămas cel mult 30 de cizmari și marochineri, din care mai puțin de 10, în sistemul cooperatist" - afirmă veteranul.
Curios să aflu cum l-a răsplătit cooperativa pentru devotamentul cu care i-a servit interesele timp de 55 de ani, l-am întrebat dacă a primit vreo recompensă, vreo diplomă de onoare la final de carieră. Omul a plecat rușinat ochii și n-a scos un cuvânt. Tăcerea lui spunea totul. Pentru a-l încu-raja, i-am zis: "Domnule, sunt convins că foștii colegi nu te-au uitat. Cu siguranță că șefii cooperativei te vor invita cât de curând să-și exprime prețuirea lor." Am văzut atunci că în ochii bătrânului meseriaș s-a aprins luminița speranței și, deodată, fața i s-a înseninat.
