Viitoarea Companie Națională de Investiții Rutiere va angaja 400 de specialiști în prima etapă

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 13 August 2016 365
Rețeau rutieră a României este în grea suferință. Prost prost construită, prost întreținută și dimensionată cu mult sub necesitățile de transport ale economiei naționale, a avut parte, mereu, de un administrator național incapabil. 

În 2003, guvernanții au crezut că au găsit soluția și au reorganizat Regia Autonomă "Administrația Națională a Drumurilor din România" sub denumirea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Schimbarea nu a adus nimic bun, dimpotrivă, rețeaua rutieră se află într-o stare critică din multe puncte de vedere, iar dezvoltarea ei este pusă în pericol.

Guvernul Cioloș vine, la rândul său, cu o modificare. Administrarea rețelei rutiere va fi despărțită de activitatea de dezvoltare a acesteia. Astfel, CNADNR va fi reorganizată sub denumirea Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Totodată, va fi înființată o structură nouă, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

Nerealizarea acestei schimbări conduce la întârzieri în implementarea proiectelor și la pierderea unor sume importante de bani din bugetul Uniunii Europene și are impact direct asupra dezvoltării economice viitoare a României, susține Guvernul.

Potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor, CNAIR preia îndatoririle CNADNR, iar nou înființata CNIR va îndeplini rolul de proiectant și constructor de drumuri, pe care apoi le va preda CNAIR spre administrare.

Obiectul de activitate al CNIR constă în:

a) proiectarea, construirea, reabilitarea, modernizarea, repararea pe perioadele de garanție tehnică a autostrăzilor până la data predării către CNAIR a drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare precum și a altor elemente de infrastructură rutieră care fac parte din structura rutieră menționată astfel cum acestea sunt aprobate prin documentele strategice la nivel național sau fac obiectul unor decizii ale autorităților publice naționale în domeniul transporturilor;

b) executarea de lucrări în regie proprie;

c) coordonarea dezvoltării unitare și echilibrate a infrastructurii de transport rutier în acord cu sursele de finanțare disponibile și cu documentele strategice aprobate la nivel național;

d) încasarea lunar de la CNAIR a unei cote părți din rovigneta partajată precum și din tarifele de trecere a podurilor, inclusiv din alte venituri;

e) desfășoară activități de concesionare a spațiilor de servicii situate de-a lungul autostrăzilor și a drumurilor expres pentru asigurarea de servicii necesare desfășurării traficului auto precum și a altor activități economice.

CNIR va avea un capitalul social inițial de 50.000.000 lei, iar statul va fi acționar unic, prin intermediul Ministerului Transporturilor. Angajarea personalului urmează să se facă prin concurs. Pentru început, CNIR va avea 400 de angajați. Va fi nevoie de proiectanți, constructori de drumuri, diriginți de șantier, conducători de utilaje și auto. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei