Azi, 11 septembrie, se împlinesc 11 ani de la atentatele de la World Trade Center.
- Publicitate -
11 septembrie 2001 este ziua pe care lumea civilizată nu o va uita niciodată. Este ziua în care 19 teroriști au lovit în inima Americii, ucigând aproape 3.000 de oameni nevinovați. Printre aceștia se numărau și patru români: Alexandru Stan (34 ani), Corina Stan (31 de ani), Eugen Gabriel Lazăr (27 de ani) și Joshua Poptean (37 de ani). 24 de persoane rămân încă date dispărute. Toți morții din atacuri au fost civili, cu excepția a 55 de militari care au murit la Pentagon. Peste 90 de țări și-au pierdut cetățeni în atacurile de la World Trade Center.
An de an, victimele celor mai grave atentate din istoria omenirii sunt comemorate la New York, Washington D.C. și Shanksville, Pennsylvania.