Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă,
împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră
Constanța-Sud, au descoperit în Portul Constanţa-Sud Agigea, într-un container
sosit din China, 2.641 seturi de jucării, susceptibile a aduce atingere
dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
- Publicitate -
În data de 27.10.2023, o echipă comună formată din
polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din
cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a descoperit, într-un
container sosit din China, ce avea ca destinatar o societate comercială din
România, 2.641 seturi de jucării de construit, ce purtau însemnele unei mărci
cunoscute, dar care erau susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate
intelectuală, având o valoare de aproximativ 330.000 lei.
Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în
vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau
similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care
prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile, în valoare totală
de aproximativ 330.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării
cercetărilor.