Cu ocazia zilei de 29 iulie, Ziua Imnului Național, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța se organizează o serie de activități menite să marcheze acest moment important.
- Publicitate -
Așadar, astăzi, 28 iulie, la re-ședința Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și la subunitățile din teritoriu (Neptun, Medgidia, Cernavodă), sunt programate expuneri cu tema "Imnul Național - istoric și semnificații".
Mâine, 29 iulie, cu începere de la ora 9, în cadrul revistei de front are loc ceremonia scoaterii drapelului de luptă în prezența conducerii și a personalului aflat la reședința inspectoratului.
La ora 9,15, un pluton de onor și garda portdrapel formate din 36 de subofițeri și doi ofițeri se vor deplasa pe platoul din fața Statului Major al Forțelor Navale, pentru a participa la ceremonialul militar și religios organizat de autorități cu ocazia acestei sărbători. Preotul militar Laurențiu Cristinel Oprea participă, alături de alți preoți militari, la oficierea unei slujbe religioase.
Formațiunea de jandarmi va da onorul și va participa apoi la defilarea gărzii de onoare. Printre oficialitățile prezente la eveniment se va număra și inspectorul șef, locotenent colonel Marian Ureche.
Ziua de 29 iulie a fost desem-nată, în 1998, Ziua Imnului Național al României – "Deșteaptă-te, române!", simbol al unității Revoluției Române de la 1848. Pe 29 iulie 1848, "Deșteaptă-te, române!" a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, "Deșteaptă-te, române!" a fost ales, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, imnul național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.