Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A jefuit două mașini de lux din Constanța. Iată ce fura hoțul

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 26 Septembrie 2014 359 < 1 min citire
A jefuit două mașini de lux din Constanța. Iată ce fura hoțul
Un individ care a furat bunuri din două autoturisme de lux a ajuns, astăzi, după gratii. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Mihai Făgădaru a pus ochii, în noaptea de 29 spre 30 august, în jurul orei 22,30, pe un Audi A4, parcat în fața hotelului Royal de pe Bulevardul Mamaia. Din interiorul mașinii suspectul a furat o geantă cu un laptop, ștampila unei firme, o pereche de ochelari și două tricouri. În total, prejudiciul a fost estimat la 3.500 de lei.
Ulterior, în noaptea de 15 spre 16 septembrie, în jurul orei 2,30, suspectul a furat dintr-un BMW X5, parcat pe strada Pescarilor, o pereche de ochelari de soare marca Armani, o incintă acustică marca JBL și suma de 200 de euro. Prejudiciul a fost estimat la 7.500 de lei. În ambele cazuri, suspectul a susținut că a găsit portierele autoturismelor descuiate. 
Bărbatul a fost prezentat magistraților constănțeni, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. 
Taguri
Articolul anterior Ce propunere le-a făcut Elena Udrea candidaților la prezidențiale
Articolul următor Ce le dă "apă la moară" hoților

Comentează știrea

ion
26 septembrie 2014
hotii

era misto sa ziceti ca sectia 1 l.a bagat la puscarie...poate asa crede lumea ca s.a dus singur la instanta sa se predea.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei