A vopsit mașina furată cu o altă culoare ca să nu fie prins de polițiști

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 13 Iunie 2009 3079
Un tânăr din Constanța a ajuns în arestul Poliției după ce a fost prins, fără permis, la volanul unui autoturism furat. În cursul zilei de joi, polițiștii Secției 3 l-au oprit în trafic pe Marius Peicu, de 31 de ani, din orașul Negru-Vodă. Tânărul se afla la volanul unui autoturism Dacia 1310 și nu avea permis de conducere. Mai mult, în momentul în care i-a fost solicitat talonul, bărbatul a spus că nu-l are la el. Cu toate acestea, din cercetările polițiștilor a reieșit că mașina pe care o conducea figura ca fiind furată, în noaptea de 8 spre 9 iunie, de pe Șoseaua Mangaliei, din Constanța. De asemenea, tânărul mai este acuzat și de comiterea furtului unui alt autoturism, marca Dacia 1310, de culoare gri-metalizat, faptă comisă în noaptea de 4 spre 5 mai 2008. În acest caz, oamenii legii susțin că tânărul a schimbat culoarea mașinii în roșu și i-a pus numere de înmatriculare false, pe care le-a luat de la un autoturism Oltcit. În acest fel, el a circulat cu autoturismul până la data de 15 februarie 2009, când a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, fiind cercetat în stare de libertate pentru acele fapte. Marius Peicu a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă iar magistrații au emis mandat pentru 15 zile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei