Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O constănțeancă este cercetată pentru o evaziune de un milion de euro

de Cosmin ZAPOROJAN Sâmbătă, 13 Iunie 2009 2967 < 1 min citire
O femeie din Constanța este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și transmitere fictivă a părților sociale, prejudiciul adus statului român fiind de peste un milion de euro.
Mai exact, polițiștii spun că femeia, Aida – Denisa J., în vârstă de 41 de ani, cumpăra motorină de la o societate comercială, iar ulterior o vindea unor persoane fizice, fără a înregistra aceste operațiuni în acte contabile sau înregistrând cantități eronate. În urma unui control efectuat de Garda Financiară Constanța, s-a stabilit că impozitele neplătite însumează un milion de euro.
Polițiștii de la Transporturi Constanța au reținut-o pentru 24 de ore, la data de 10 iunie, fiind prezentată Parchetului cu propunerea de arestare. Însă instanța a decis ca femeia să fie cercetată în stare de libertate.
Potrivit polițiștilor constănțeni, se pare că activitatea infracțională a femeii are conexiuni la nivel județean și național, pe firul anchetei intrând și DNA, mai ales că prejudiciul este unul foarte mare. În urma analizării dosarului, procurorii DNA au constatat că persoana în cauză face obiectul cercetărilor într-un dosar aflat în instrumentare proprie, care vizează fapte penale comise de administratorii mai multor societăți comerciale.
Taguri
Articolul anterior Anchetată de polițiști pentru că a păgubit bugetul de stat cu 120.000 lei
Articolul următor A vopsit mașina furată cu o altă culoare ca să nu fie prins de polițiști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei