Cinci persoane au fost rănite, joi, în urma unui accident rutier produs într-o intersecție din localitatea argeșeană Dârmănești.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.
'În urma evenimentului au rezultat cinci victime, patru adulți și un copil, toate conștiente. (...) Toate cele cinci victimele sunt transportate la spital', au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Paramedicii SMURD au preluat trei victime, cu vârste între 50 și 63 de ani, ceilalți doi răniți fiind transportați la spital de echipajele SAJ, informează Agerpres.