Joi, în jurul orei 14:40, în intersecția dintre bulevardul Ferdinand și bulevardul 1 Decembrie 1918, s-a produs un accident rutier. La fața locului au intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
- Publicitate -
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, în urma impactului dintre cele două autovehicule, un bărbat și o femeie au suferit traumatisme cranio-cerebrale.
Reprezentanții ISU Constanța au precizat că în urma accidentului rutier au fost implicate patru persoane conștiente, cooperante, dintre care două au fost transportate la spital. S-au asigurat măsuri PSI la locul evenimentului.