Vineri, 05 Iunie 2026

ACCIDENT RUTIER! Șase victime, dintre care doi copii

de Cuget Liber Luni, 25 Decembrie 2017 514 < 1 min citire
ACCIDENT RUTIER! Șase victime, dintre care doi copii
sursa foto: ISU BUCOVINA FB
Șase persoane, dintre care doi copii, au ajuns duminică după-amiază la spital în urma unui accident rutier produs pe drumul național E85, în comuna Bunești, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Accidentul s-a produs după ce au intrat în coliziune frontală cele două autoturisme, unul cu număr de de înmatriculare de București și unul de Suceava, în care se afla câte o familie, una dintre acestea cu doi copii.
La fața locului s-au deplasat două module SMURD, două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava și o autospecială de descarcerare.
Toate cele șase persoane au fost transportate conștiente la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior ZILE LIBERE 2018. Când pică Paștele, Rusaliile și Crăciunul în 2018. Câte zile nu se vor lucra românii anul viitor
Articolul următor TREI MAȘINI DISTRUSE, în urma unui accident rutier

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei