Vineri, 05 Iunie 2026

Accident spectaculos în sens giratoriu, la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 06 Decembrie 2019 399 < 1 min citire
Accident spectaculos în sens giratoriu, la Constanța
Un carambol cu trei autoturisme, în urma căruia unul dintre vehiculele implicate a ajuns pe scuar, a avut loc, ieri dimineață, în municipiul Constanța. 
Incidentul a avut loc în jurul orei 7.00, la intersecția dintre străzile Eliberării și Dezrobirii, prevăzută cu sens giratoriu. O șoferiță de 48 de ani conducea pe strada Eliberării, dinspre Registrul Auto Român către Dezrobirii, iar în apropierea sensului giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, care venea dinspre Tomis III. În urma impactului, bucăți din caroseria celui de-al doilea autoturism au fost aruncate către o a treia mașină, care circula pe direcția pod Butelii spre Tomis III. Mai mult, unul dintre autoturisme a ajuns pe scuarul din apropierea intersecției. 
În urma accidentului, șoferul în vârstă de 44 de ani a fost rănit ușor. 
Taguri
Articolul anterior A venit frigul! Dați o mână de ajutor persoanelor fără adăpost
Articolul următor Copiii din centrele de plasament și-au colindat bunicii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei