Accidente în lanț pe Bulevardul Tomis

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 11 Februarie 2013 483
Traficul pe Bulevardul Tomis s-a desfășurat cu greutate, ieri după-amiază, pentru mai multe ore, în urma a două accidente rutiere în care au fost implicate șapte autoturisme. Ambele accidente au avut loc în aceeași zonă, a Bisericii Albe, în apropierea intersecției cu strada Farului, la intervalul de câteva minute. 
Primul accident s-a petrecut între o ambulanță, care transporta o bolnavă, și o Skoda condusă de o femeie. "Ambele veneau dinspre Dacia spre spital, ambulanța avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune, a intrat pe contrasens, să depășească Skoda și nu știu ce s-a întâmplat, probabil șoferița s-a speriat, că s-au lovit, iar ambulanța a intrat în două mașini parcate pe marginea carosabilului, printre care și în a mea. Am văzut totul de la balcon", ne-a declarat proprietarul unui Seat lovit de ambulanță. 
La doar câteva minute, un alt accident se petrecea, câțiva metri mai jos, spre Dacia. De data aceasta, au fost implicate un Audi și un taxi Logan, în urma impactului, taxiul fiind proiectat într-o dubiță parcată pe marginea șoselei. Accidentul a fost soldat cu o victimă, soțul șoferiței de pe Audi, care a fost transportat la spital. 
Polițiștii constănțeni desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările în care au avut loc accidentele, dar spun că ambele s-au petrecut pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în trafic și neadaptării la condițiile de trafic. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei