Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, ieri, la orele prânzului, în apropiere de Murfatlar. Potrivit oamenilor legii, Stana Ștefana G., de 27 de ani, se afla la volanul unei Dacii Logan și rula pe Drumul Comunal 27, dinspre Siminoc spre Murfatlar. La un moment dat, din cauza neatenției, femeia a intrat pe contrasens și a lovit un VW Passat, condus regulamentar de un bărbat de 32 de ani, din Cernavodă.
- Publicitate -
În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți, cât și un pasager din VW-ul Passat. Pe numele șoferiței a fost deschis dosar penal, fiindu-i reținut și permisul auto.
De asemenea, un alt accident rutier a avut loc, în același timp, pe drumul care leagă Murfatlar de Valu lui Traian. Constantin M., de 52 de ani, se afla la volanul unui VW Passat și rula dinspre Murfatlar spre Constanța, iar în Valu lui Traian, la intersecția cu strada Primăriei, a accidentat o fetiță de 11 ani. Fata, spun oamenii legii, a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma accidentului, minora a fost rănită ușor; pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal, fiindu-i reținut permisul auto până la sfârșitul cercetărilor.