Trei persoane au ajuns la spital, ieri, după ce au fost implicate în accidente rutiere, produse în Constanța.
- Publicitate -
Primul eveniment a avut loc în jurul orelor 07.50, când un tânăr de 23 de ani conducea o autoutilitară pe strada Transilvaniei din Eforie Nord. La un moment dat, șoferul a vrut să efectueze manevra de mers înapoi, moment în care a accidentat o femeie de 62 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Sexagenara a fost rănită ușor.
Jumătate de oră mai târziu, o altă persoană care se deplasa pe șosea a ajuns la spital. O femeie, de 33 de ani, conducea pe aleea paralelă cu bulevardul Tomis, dinspre strada Suceava către strada Soveja și, ajungând în dreptul bisericii Izvorul Tămăduirii, șoferița a accidentat un bărbat de 42 de ani, care mergea pe partea carosabilă. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol.
Câteva ore mai târziu, o altă șoferiță, de 34 de ani, conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, pe prima bandă, dinspre strada Cumpenei către strada Elena Cuza și, ajungând în dreptul locuinței cu numărul 156, șoferița a accidentat ușor un bărbat de 48 de ani, care se afla pe partea carosabilă.