Acţiunea „TRUCK&BUS”, la nivel naţional! La Constanţa, un şofer a fost prins beat la volanul unei autoutilitare

de Alina DRACOPOL Miercuri, 12 Octombrie 2022 186
În această perioadă, la nivel naţional are loc acțiunea denumită „TRUCK&BUS”. Aceasta se desfășoară sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte.

Şi pe drumurile din Constanţa oamenii legii acţionează în consecinţă: „Miercuri, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un ansamblu format din autoutilitară și două semiremorci, pe Autostrada A4, la km. 21, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
 
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.”, transmit reprezentanţii oamenilor legii.
 
Acțiunea polițiștilor se desfășoară la nivelul tuturor țărilor membre ale organizației internaționale ROADPOL, cu scopul de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei